Şcoala lui Doroftei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şcoala lui Doroftei
Şcoala lui Doroftei

15 copii cu vârste cuprinse între 14 şi 16 ani vor fi primii elevi ai fostului campion mondial la box. Leonard Doroftei şi antrenorul său, Titi Tudor, vor să ajute copiii care vor să se realizeze în viaţă prin box. Nu vor conta doar performanţele, ci şi rezultatele la învăţătură.

După patru ani de stat departe de sportul care l-a consacrat, Leonard Doroftei se întoarce în ring. Fostul campion mondial WBA la categoria semiuşoară îşi va deschide împreună cu antrenorul care l-a descoperit, Titi Tudor, o şcoală de box.

„De la începutul anului şcolar 2009/2010, vom deschide şcoala de box «Leonard Doroftei», care va avea sediul la intrarea în Ploieşti dinspre Bucureşti, în localitatea Bărcăneşti, în cadrul Liceului Agricol. Pentru început avem 15 locuri disponibile, pentru copii între 14 - 16 ani, care vor avea aici tot necesarul: şcoală, masă, cazare, sală de antrenament şi, evident, un program complet de pregătire. Îi vom aduce din toată ţara”, spune „Moşul”.

„Mulţi dintre ei au fost îndrumaţi să aleagă acest liceu din aceste considerente. Şi chiar a dat roade. De la anul vrem să înfiinţăm şi o clasa cu profil sportiv”, îl completează directorul instituţiei, Marin Dragomir. De fapt, cei doi „întemeietori”, care îi vor învăţa pe viitorii campioni tainele sportului în ring, văd această şcoală ca o mână întinsă copiilor care vor să se realizeze prin box.

„Eu am stat opt ani la lotul naţional de cadeţi. Vă spun cu mâna pe inimă că am avut mari probleme cu copiii. Nu mergeau la şcoală, făceau tot felul de vagabonţeli, astfel că foarte mulţi dintre ei s-au pierdut. Ce e adevărat, pe mine mă interesa performanţa. Acum mi s-a schimbat puţin viziunea: fără o educaţie nu poţi face performanţă”, spune fostul antrenor al campionului.

Vor să facă Centru Olimpic

Şcoala de box „Leonard Doroftei” va funcţiona deocamdată în sala de sport a Liceului Agricol, însă în scurt timp îşi vor face propriul loc specializat. Au ales să se „lanseze” la ţară deoarece au spaţiu deschis, peste drum va fi construită autostrada spre Ardeal,­ iar comuna este cunoscută ca fiind o adevărată pepinieră pentru boxul românesc „Avem aici un vicecampion naţional de juniori la categoria 80 de kilograme”, completează Titi Tudor. 

Ajutaţi de directorul instituţiei, dar şi de oficialii locali, fostul pugilist şi antrenorul său vor să construiască un adevărat centru de pregătire şi educare pentru sportivi în cadrul instituţiei de învăţământ.

„Se va face aici un adevărat campus. Deocamdată începem cu boxul şi vrem să mai aducem sportivi de la judo, lupte, atletism, să construim terenuri de tenis, piscine...”, se mândreşte directorul liceului. „Aici, în ditamai curtea asta, vreau să fac un centru olimpic”, îl întăreşte Titi Tudor.

Sportivii cu şcoli

image


Odată cu retragerea din activitate, mulţi sportivi de performanţă din România şi-au construit propriile şcoli pentru a-i învăţa pe cei mici din tainele sportului practicat. Alţii au rămas doar cu proiectele din cauza birocraţiei. De la Nadia Comăneci (foto), la Teodora Ungureanu şi Celestina Popa, majoritatea fostelor campioane olimpice la gimnastică şi-au făcut şcoli în afara ţării.

Primele două în America, iar cealaltă în Canada. Fostul mare jucător Ilie Năstase încearcă de mai bine de zece ani să demareze lucrările la un proiect pentru o şcoală de tenis care să-i poarte numele, însă proiectul rămas în stadiul de concept.

image

Nu o fac pentru bani, ci să întind o mână de ajutor copiilor care vor să se realizeze prin box. Abia aştept să pun în practică ceea ce ştiu.

image



Leonard Doroftei,  fost campion mondial

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite