„Domniţa Ralu“ s-a maturizat!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Domniţa Ralu“ s-a maturizat!
„Domniţa Ralu“ s-a maturizat!

Deşi a pierdut finala de la Bad Gastein, românca se află aproape de o mare performanţă. Graţie celor 200 de puncte WTA obţinute în Austria, Olaru va intra, în această săptămână, în topul primelor 55 de jucătoare, depăşin­du-şi astfel cea mai bună clasare din carieră.

Câştigătoare în acest an a turneului ITF de 100.000 de dolari de la Marsilia, Raluca Olaru se află în mare formă. Bucureşteanca a fost aproape, în weekend, să câştige primul ei titlu WTA la simplu din carieră. A pierdut însă finala turneului de la Bad Gastein, scor 2-6, 3-6, în faţa germancei Andrea Petkovici (21 de ani), jucătoare care îi administrase anul acesta şi un sec 6-1, 6-0 la Indian Wells.

Pentru performanţa sa, Olaru a primit totuşi 19.000 de dolari şi 200 de puncte, care o vor ajuta să se apropie la doar o lungime de top 50 mondial.

În lumina reflectoarelor

Considerată copilul-minune al tenisului românesc în urmă cu câţiva ani graţie performanţelor deosebite la nivelul junioarelor, Raluca Olaru îşi va depăşi în aceste zile cea mai bună clasare a carierei, locul 55 WTA, pe care s-a aflat în toamna lui 2007.Datorită parcursului bun de la competiţia din Austria, cei de la Women’s Tennis Association (WTA) au realizat un interviu amplu despre viaţa Ralucăi Olaru.

„Părinţii mei (Adrian şi Doina) sunt pensionari, dar au o mică afacere, un magazin. Sora mea, Cristina, trăieşte în Londra şi lucrează în IT. Are 36 de ani, dar, în ciuda diferenţei de vârstă, avem o relaţie extraordinară”, şi-a început povestea puştoaica de 20 de ani, care vrea să intrea în TOP 50 WTA cât mai curând.

image

Olaru s-a luptat din răsputeri la Bad Gastein să cucerească primul titlu WTA la simplu din cariera ei  Foto: Epa



„Calităţile mele? În primul rând, sunt o luptătoare. În al doilea rând, joc destul de bine pe toate suprafeţele.Mi-am propus ca în acest an să mă clasez între primele 50 de jucătoare din lume, dar pentru asta trebuie să mai lucrez la condiţia fizică”, a spus Raluca, care, dacă nu ar fi practicat tenisul, ar fi dorit să fie cântăreaţă.

CV Ioana Raluca Olaru

Data şi locul naşterii:
3 martie 1989, Bucureşti

Palmares:

Dublă finalistă la Roland Garros 2005 (simplu şi dublu) la junioare
-Campioană la US Open 2006 (dublu) la junioare
-Are 16 titluri ITF (9 la simplu, 6 la dublu)
-Cel mai bun rezultat în turneele de Grand

Şlem: turul III la Roland Garros 2007
-A cucerit un titlu WTA la dublu (Taşkent-2008)
-Campioană la challenger-ul de la Marsilia în 2009
-A câştigat 426.434 de dolari din tenis

image

Mi-am propus ca în acest an să mă clasez între primele 50 de jucătoare din lume, dar pentru asta trebuie să lucrez la condiţia fizică.

image



Raluca Olaru, jucătoare de tenis

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite