Doi directori din Argeş unde niciun elev nu a luat BAC-ul au făcut cereri de concedii ca să scape de evaluare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi dintre cei patru directori ai unităţilor şcolare din Argeş unde niciun elev nu a promovat bacalauratul, şi anume directorii Grupului Şcolar Stefăneşti şi Grupului Şcolar Costeşti, şi-au depus cereri pentru concedii de odihnă, însă inspectorul şcolar general al ISJ Argeş nu le-a aprobat, transmite Mediafax.

Toţi şefii cu rezultate dezastruoase vor fi evaluaţi şi probabil că nu vor mai fi reconfirmaţi în funcţii, potrivit şefului Inspectoratului Şcolar Judeţean Argeş, prof. Gabriel Bratu

Până atunci însă, aceştia, împreună cu toate cadrele didactice, trebuie să coordoneze cursurile zilnice gratuite de pregătire care se vor organiza în această perioadă până în luna august, când va fi susţinută următoarea sesiune de bacalaureat.

Profesorul Gabriel Bratu a adăugat că în cursul zilei de joi va fi stabilit un grafic prin care se încearcă recuperarea materiei la disciplinele la care se susţine bacalaureatul în august.

"Vreau să le transmit pe această cale părinţilor şi elevilor că în toate aceste unităţi unde s-a picat în totalitate zilnic vor fi programe de pregătire gratuită şi vom încerca nişte programe remediale ca să vedem ce mai putem să recuperăm într-o lună de zile. Şi vă mai spun ceva, de fiecare dată cadrele didactice, când am mai ţinut astfel de cursuri, au spus că noi am ţinut orele cu elevii, dar aceştia nu vor să vină. Eu nu cred că nu vor să vină după tot ceea ce s-a întâmplat. Eu cred că vor veni", a mai declarat inspectorul şcolar general al ISJ Argeş, profesorul Gabriel Bratu.

Potrivit sursei citate, doi dintre directorii unităţilor şcolare argeşene unde niciun elev nu a promovat bacalaureatul şi-au lăsat cereri de concediu la mapă.

"Le spun însă că răspunderea trebuie asumată. Este clar că acestor directori cu rezultate slabe şi foarte slabe nu le vom acorda concedii de odihnă, în niciun caz în perioada următoare", a afirmat inspectorul şef.

"Grupul Şcolar Ştefăneşti a avut 0,9 la sută promovabilitate anul trecut. Am fost într-o inspecţie de trei săptămâni la ei, cu nouă inspectori, i-am monitorizat permanent, am făcut inspecţie de revenire, am evaluat tot timpul cum s-au desfăşurat orele, cum sunt notaţi elevii. Rezultatul? A fost că a mai scăzut un procent, de la 0,9 la sută la 0 la sută. Asta a fost, dar nu putem să mergem să facem ore în locul lor", a declarat inspectorul şcolar general al ISJ Argeş, prof. Gabriel Bratu.

Bratu a reamintit că elevii din Argeş picaţi la bacalaureat au formulat aproape 2.500 de contestaţii, cele mai multe dintre acestea fiind la Limba şi literatura română - 832 şi matematică - 822 şi că au fost patru unităţi şcolare din Argeş unde toţi elevii au fost respinşi, aproape 300 de absolvenţi, între care şi Grupurile şcolare Ştefăneşti şi Costeşti. Promovabilitatea pe judeţ a fost de 36,42 la sută, comparativ cu 61,6 la sută anul trecut.

"Şi vă mai spun ceva. Şi când era 60 la sută, de fapt tot 30 la sută promovau pe partea de materie învăţată. Şi când era 90 la sută, vă spun eu, dezastrul era acelaşi. Doar că acum suntem într-un punct zero în care toţi trebuie să ne gândim ce putem să remediem cu toţii pentru că nu este vina doar a elevilor, doar a profesorilor sau doar a părinţilor. Este vina noastră, a tuturor. Fiecare trebuie să-şi asume responsabilitatea deoarece în felul acesta nu se mai poate merge înainte. Nu mai putem alimenta universităţile cu studenţi care ajung în anul întâi şi vă dau un exemplu, pe care l-am constatat eu însumi la catedră, că dintr-un grup de 15 studenţi niciunul nu a putut să facă o împărţire de numere cu virgule decât cu calculatorul. Nu este posibil aşa ceva", a mai precizat Gabriel Bratu.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite