Libia: Doi piloţi au murit în timpul unui spectacol aviatic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Libia: Doi piloţi au murit în timpul unui spectacol aviatic
Libia: Doi piloţi au murit în timpul unui spectacol aviatic

Doi piloţi au decedat, miercuri, în urma prăbuşirii unui avion militar Mig 23 aparţinând Forţelor Aeriene ale Libiei, informează agenţia Ria Novosti. Aparatul a căzut la Tripoli, în timp ce efectua un zbor demonstrativ, la un spectacol acrobatic, conform declaraţiilor purtătorului de cuvânt al Ministerului Apărării din Libia.

Aeronava s-a prăbuşit la aproximativ doi kilometri de platforma de observaţie a mitingului aviatic, care are loc în perioada 4-8 ocotmbrie la Tripoli, informează sursa citată.

Iniţial, organizatorii au declarat că numai unul din cei doi piloţi a decedat. După câteva minute, oficialităţile au anunţat moartea ambilor aviatori. Producţia aeronavelor de tip „Mig 23” a început în 1970 şi s-a încheiat în 1985, timp în care s-au construit cinci mii de astfel de aparate de zbor.

La ora actuală, aparatul este depăşit, însă majoritatea statelor ex-sovietice îl mai folosesc în armată, cu foarte multe modificări, pentru a reuşi să-l adapteze oarecum standardelor forţelor aeriene din timpurile noastre.
Mig 23 este folosit, în general, de Armenia, Algeria, Angola, Belarus, Cuba, Etiopia, Kazahstan, Sri Lanka, Siria, Turkmenistan, Vietnam şi Zimbabwe.

Resturile avionului s-au prăbuşit într-o zonă locuită din Tripoli, mai multe persoane fiind lovite. Câteva dintre acestea au fost transportate de urgenţă la spital. Conform Ministerului Apărării din Libia nu s-au înregistrat şi alte pierderi de vieţi omeneşti în rândul civililor.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite