Doi ani de puşcărie pentru pensie alimentară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie din Gorj a fost condamnată la doi ani de închisoare pentru că nu a plătit pensia alimentară, în timp ce criminalii ies pentru probleme la ochi. Criminalul Gorbunov a fost eliberat pe şest din închisoare, în vreme ce Angelica Pârvan stă după gratii pentru o datorie de 3.600 de lei.

Angelica Pârvan din Ioneşti, judeţul Gorj, are 31 de ani şi este mama a trei băieţei, de doi, patru şi respectiv şase ani, dar şi a unei fetiţe de 11 ani. Copiii sunt din septembrie 2008 în grija bunicilor şi a tatălui pentru că femeia este la închisoare. Ea a fost condamnată la doi ani de închisoare pentru că a acumulat restanţe de mai puţin de 1.000 de euro la plata pensiei alimentare pentru fetiţa din prima căsătorie.

Pensie de 35 de lei lunar

În urmă cu mai bine de şase ani, Angelica s-a prezentat la procesul de divorţ intentat de către soţul său. Bărbatul a primit custodia fetiţei, iar Angelica Pârvan a fost obligată să plătească pensie alimentară de 35 de lei pe lună.

După un an de zile, pentru că nu a achitat suma restantă, Angelica a fost dată în judecată de fostul soţ şi condamnată de o instanţă de judecată la un an de închisoare cu suspendare şi la plata pensiei. Nici după această sentinţă femeia nu a plătit pensia fiicei sale. Când s-a acumulat o datorie de 3.600 de lei, adică în 2005, Angelica Pârvan a fost condamnată definitiv la doi ani de închisoare pentru abandon familial.

Fiind însărcinată şi mamă a doi copii cu vârste de până la doi ani, femeia nu a putut fi încarcerată. Între timp, a născut încă un băieţel şi în octombrie 2008 a fost dusă la Penitenciarul Craiova, unde va ispăşi cel puţin jumătate din pedeapsa de doi ani de zile de închisoare.

Dosar pentru graţiere

În aproape jumătate de an de detenţie, Angelica Pârvan nu a primit permisii şi nici întreruperi de pedeapsă. Abia peste un an, în ianuarie 2010, se va putea prezenta în faţa comisiei de eliberare pentru a i se scurta pedeapsa. Singura posibilitate pentru ca femeia să poată fi eliberată mai devreme este ca ea să acumuleze mai multe zile de muncă.

Femeia ar vrea să ceară graţierea, dar nu ştie cum. „Când dosarul va fi gata, îl voi înainta preşedintelui. M-au luat din casă cu hainele de pe mine, în papuci şi halat. M-au minţit că mă duc până la secţia de poliţie, dar, de acolo, m-au băgat într-o dubă şi m-au aruncat în puşcărie”, a spus Angelica Pârvan.

Familia Angelicăi trăieşte într-o sărăcie lucie. „Înainte munceam cu ziua prin sat. Acum trebuie să am grijă de ăştia mici. Când îi mai las singuri în casă, mi se frânge sufletul. Mi-e frică să nu bage mâna în priză sau să se frigă la sobă”, a mai spus tatăl copiilor, Costel Murgilă.

Bărbatul de 45 de ani se zbate şi el să pună la punct dosarul de graţiere. „Umblu după acte şi după tot felul de documente, dar mă plimb de la unii la alţii”, a spus acesta, arătând spre un vraf de hârtii.

Închisoare pentru 15 curci furate

Rodica Radu, o femeie de 35 de ani, din comuna timişeană Ghilad, a ispăşit trei ani de puşcărie pentru că a fost complice la furtul a 15 curci, în anul 1998. Procesul a durat patru ani, iar cele patru persoane implicate au luat împreună 18 ani de închisoare. Hoţii au fost prinşi imediat după furt, pentru că nu aveau bilet, în timp ce se îndreptau cu trenul spre Timişoara. Curcile au fost recuperate, cu excepţia unei păsări care a murit pe drum, sufocată în plasele hoţilor.

Rodica Radu a solicitat în repetate rânduri să nu fie încarcerată ca să îşi îngrijească mama bolnavă. Ea a început să facă copii ca să scape de puşcărie. Până în 2005 şi-a ispăşit doar două luni din pedeapsă, deoarece a făcut trei copii. Imediat după ce năştea unul dintre copii, rămânea din nou însărcinată. În cele din urmă a fost nevoită să îşi ispăşească pedeapsa, deoarece judecătorii au refuzat să-i întrerupă pedeaspa pentru a fi alături de copii. Femeia a fost eliberată anul trecut din închisoare.

Citiţi mâine în Adevărul! Povestea  unui deţinut care a fost operat de glaucom sub supravegherea gardienilor

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite