Doar pe şoselele din România şi Malta se moare mai mult decât la începutul deceniului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România are cea mai ridicată rată a mortalităţii din accidentele rutiere, raportat la numărul de locuitori. Drumurile pline de gropi de pe la noi sunt de opt ori mai periculoase decât cele din Suedia. În celelate state din Uniunea Europeană, numărul celor care şi-au pierdut viaţa în accidentele rutiere în 2009, este mai mic comparativ cu 2001, potrivit unui raport al Consiliului European de Siguranţă a Transporturilor (ETSC).

Uniunea Europeană îşi propunea în 2001 ca până în 2010 să reducă la jumătatea numărul morţilor în accidentele rutiere. Potrivit datelor prezentate de ETSC, 34.900 de persoane şi.au pierdut viaţa în urma unor coliziuni rutiere în 2009, în condiţiikle în care ţinta stabilită de UE pentru 2010 era de 27.000 de morţi. Totuşi, este o reducerea cu circa 19.500 de morţi faţă de 2001. 

Doar patru state au reuşit să reducă numărul morţilor în accidentele rutiere cu peste 50% faţă de 2001: Letonia, Spania, Portugalia şi Estonia. "Numai în România şi în Malta numărul morţilor în accidentele rutiere l-a depăşitz în 2009 pe cel din 2010", se arată în raportul ETSC.

Astfel, dacă în 2001 accidentele rutiere făceau 2.454 de morţi, în 2009, numărul acestora a ajuns la 2.726, o creştere cu circa 14%.

România ocupă locuri fruntaşe la rata mortalităţii în urma accidentele de pe şosele: 130 de morţi la un milion de locuitori. Grecia se apropie de România, cu o rata a mortalităţii în urma ciocnirilor de pe drumuri de 129 de decese la un milion de locuitori. La fel de rău stau şi Polonia (120) şi Bulgaria (118). Cea mai mică rata a mortalităţii în urma accidentelor rutiere se înregistrează în Suedia (39) şi Marea Britanie (41).

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite