Distracţie şi emoţie cu Circul Europa, la Arad

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Arădenii sunt invitaţi în acest sfârşit de săptămână la spectacolele prezentate de aproximativ 30 de artişti ai Circului Europa din Budapesta. În cele două ore de reprezentaţie, în

Arădenii sunt invitaţi în acest sfârşit de săptămână la spectacolele prezentate de aproximativ 30 de artişti ai Circului Europa din Budapesta. În cele două ore de reprezentaţie, în faţa publicului se vor succeda numere de dresură, dar şi momente vesele. Nu vor lipsi dresurile de ponei, lame şi cămile, dar şi acrobaţiile sau numerele de echilibristică şi jonglerie şi fachiri. Şi pentru că momentele comice sunt sarea şi piperul unui spectacol de circ adevărat, clovnii vor avea grijă ca şi acest segment să fie reprezentat aşa cum se cuvine. Pe scena circului vor fi prezentate anaconde, maimuţe, zebre, lei, cămile, tigri, iguane, păianjeni uriaşi, lame şi ponei. Pentru cei mici, organizatorii au pregătit şi o surpriză: înainte de reprezentaţie, dar şi între pauze, copiii pot să-şi facă poze cu animalele. Circul Europa va rămâne la Arad până mâine, 8 iulie, reprezentaţii având loc astăzi şi mâine, de la orele 16.00, respectiv 19.00. Un bilet costă 15 lei pentru copii, 20 de lei pentru adulţi şi 25 de lei, la lojă, pentru copii şi adulţi.

Circul Europa este amplasat în cartierul Micalaca, lângă magazinul "Billa".

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite