Directorul Universităţii Hyperion Canansebeş, arestat pentru trafic de influenţă la licenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul Universităţii Hyperion din Canansebeş, Nicoleta Gumă, şi un student, Eugen Tacotă, au fost arestaţi pentru trafic de influenţă la Licenţă. Alţi 33 de studenţi sunt cercetaţi în acelaşi dosar pentru dare de mită.

Studenţii cercetaţi au dat câte 1.500 de euro fiecare pentru a-şi lua fără probleme licenţa. Mandatul de arestare pentru 29 de zile a fost emis de Tribunalul Timiş, la cererea procurorilor DNA, transmite Mediafax.

Potrivit procurorilor anticorupţie, în mai 2010, Nicoleta Gumă şi Eugen Tacotă au pretins şi acceptat de la 33 studenţi câte 1.500 euro. În schimbul banilor, cei doi le-au promis studenţilor că vor promova examenul de licenţă indiferent de nivelul cunoştinţelor de specialitate. Ei au lăsat să se înţeleagă explicit  că au o mare influenţă asupra membrilor comisiilor de susţinere a examenului de licenţă la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Hyperion din Bucureşti. 

Celor doi li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile ieri, când au fost reţinuţi pentru 24 de ore.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite