Directorul Vidican va fi sancţionat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Managerul Centrului de Diagnostic şi Tratament Cluj nu va scăpa nepedepsit pentru gestul obscen arătat angajaţilor. Ministerul Sănătăţii aşteaptă confirmarea potrivit căreia Radu Vidican a făcut semne obscene în faţa angajaţilor, după care îl va sancţiona.

Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii spun că directorul Centrului de Diagnostic şi Tratament (CDT) Cluj, Radu Vidican, va fi sancţionat, dacă se dovedeşte că acesta a făcut semne obscene în faţa angajaţilor unităţii medicale. „Este absolut regretabil şi incalificabil, dacă s-a întâmplat aşa. O să cerem Direcţiei de Sănătate Publică Cluj să verifice dacă, într-adevăr, aşa stau lucrurile. În paralel, şi comisia de control a ministerului, care face verificări la CDT, va lua în considerare acest fapt”, a declarat Oana Grigore, purtător de cuvânt al ministerului.
Radu Vidican, managerul CDT, a fost surprins, luni, de reporterii Adevărul, în timp ce a făcut un gest obscen cu degetul mijlociu către angajaţii spitalului. Autorităţile locale nu au dorit să comenteze atunci acest fapt, considerând gestul medicului unul „interpretabil”, după cum a spus şi prefectul Florin Stamatian.
Cu toate acestea, înregistrarea video, disponibilă pe cluj.adevarul.ro, arată clar secvenţa surprinsă de reporterii ziarului.

Verificări din partea ministerului


Comisia de control a Ministerului Sănătăţii se află, de câteva zile, la CDT, unde face verificări financiare, dar şi modalitatea de management a instituţiei din ultimii ani. Aceasta este compusă din jurişti, medici şi economişti.
Astfel de controale au fost demarate de Ministerul Sănătăţii încă din 29 iunie, în toată ţara. Acţiunea se va încheia în 10 iulie, după care va fi întocmit un raport privind datoriile spitalelor şi se vor lua măsurile necesare acolo unde se va dovedi un management defectuos. În ceea ce priveşte reorganizarea CDT Cluj, decizia finală aparţine tot ministerului şi va fi luată după întocmirea raportului. Datoriile centrului din Cluj se ridică la 2 milioane de lei.
Soluţia reorganizării transmisă de DSP Cluj este aceea de preluare a cabinetelor medicale de către medici. Datoriile vor fi preluate de diferitele instituţii şi autorităţi medicale care vor administra cabinetele.

Vidican, acuzat de management defectuos

Într-o altă ordine de idei, conducerea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Cluj, l-a acuzat, astăzi, pe şeful CDT, Radu Vidican, de management defectuos şi de necunoaşterea cadrului legal privind modul de derulare a contractelor dintre furnizorii de servicii medicale şi casele de asigurări de sănătate. Afirmaţiile transmise de CJAS vin în urma unor declaraţii făcute, luni, de Radu Vidican, menţionând că plata salariilor pentru angajaţii Centrului de Diagnostic şi Tratament (CDT) nu este responsabilitatea CJAS.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite