Directorii de şcoli, evaluaţi la sânge
0În funcţie de rezultatele obţinute, fiecare director va primi un calificativ. Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş a pus la punct un sistem unic la nivel naţional de punctare a dascălilor.
Compartimentul de management, dezvoltare şi evaluare instituţională din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Maramureş a pus la punct în ultimele luni un instrument de lucru pentru evaluarea anuală a activităţii directorilor de unităţi şcolare. „Evaluări s-au mai făcut, numai că acum am schimbat procedura, este un pic mai elaborată, dar rezultatele sunt mult mai exacte”, a precizat Elena Cărăuşan, inspector şcolar general adjunct.
Este vorba despre un proiect unic, care pune la punct procedura cu fiecare pas ce trebuie urmat de către inspectorii şcolari şi directorii de unităţi de învăţământ pentru acordarea punctajului necesar în evaluarea anuală. Cei 216 directori de unităţi de învăţământ din Maramureş au termen până în data de 30 iunie să-şi completeze fişele de autoevaluare şi să-şi întocmească rapoartele aferente, prin care să justifice punctajul pe care şi l-au acordat.
„Trebuie să fie extrem de corecţi atunci când se autoevaluează şi prin raport să arate de ce s-au apreciat astfel”, a subliniat Elena Cărăuşan. Abia în prima decadă a lunii septembrie vor apare primele calificative, dar se pare că, de anul viitor, acest proiect de evaluare va fi extins şi la nivel naţional.
Patru feluri de calificative
Până la jumătatea lunii iulie trebuie să depună aceste fişe şi rapoarte la Inspectoratul Şcolar Judeţan care le va analiza în cadrul comisiei de specialitate şi apoi le va discuta în cadrul Consiliului de administraţie. „În funcţie de punctajul obţinut, se acordă calificativul de foarte bine, bine, satisfăcător şi nesatisfăcător”, a arătat Cărăuşan.
„Nu întotdeauna autoevaluarea trebuie să fie exactă cu evaluarea făcută de comisie. Cel puţin anul acesta s-ar putea să fie surprize mai puţin plăcute”, a continuat ea. Noutatea care intervine în acest an constă în faptul că directorul pe al cărui evaluare apar mai mult de cinci puncte diferenţă faţă de evaluarea făcută de comisie va fi chemat în faţa Consiliului de Administraţie al ISJ ca să se justifice.
„Noi cunoaştem deja directorii din judeţ şi ştim ce au în şcoli. Este clar că nu vor putea să exagereze în autoevaluare”, a punctat inspectorul. Fiecare calificativ obţinut va fi comunicat în scris directorului. Schimbările sunt încă o noutate pentru directori, care spun că ei îşi fac treaba la fel de bine şi în continuare.
„Încă nu ştiu concret despre ce este vorba. Noi suntem evaluaţi anual, probabil că au intervenit schimbări, dar încă n-au ajuns la noi. Probabil că sunt schimbările sunt la nivelul modului în care evaluează inspectorii. Aştept să văd despre ce este vorba”, a declarat Mircea Cărăuşan, directorul Grupului Şcolar Tehnic din Baia Mare.