Diplome de excelenţă pentru voluntarii de la Crucea Roşie germană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

a fost recompensată ieri de Primăria Timişoara cu diplome de excelenţă pentru nu mai puţin de 13 ani de ajutare a spitalelor timişene.Voluntarii acestei organizaţii vin în oraşul de pe Bega

a fost recompensată ieri de Primăria Timişoara cu diplome de excelenţă pentru nu mai puţin de 13 ani de ajutare a spitalelor timişene.
Voluntarii acestei organizaţii vin în oraşul de pe Bega în fiecare an, în luna august, atunci când au concediu, încărcaţi cu donaţii strânse în cursul anului. Grupul de voluntari este organizat şi condus de doctorul Wolfgang Dieing, specialist ATI, a cărui mamă este originară din satul Tirol, Caraş-Severin. Doctorul Raichrath Susanne, care a lucrat o perioadă la Spitalul CFR din Timişoara, iar acum trăieşte în Germania, face parte din echipă. "La ora actuală, multe spitale mici din Germania, care nu se mai pot întreţine, se închid. În unele cazuri, echipamentele medicale folosite sunt aruncate. E chiar un păcat, pentru că alţii au nevoie de ele", a declarat Wolfgang Dieing. Din păcate, şi anul acesta inimoşii voluntari de la Crucea Roşie germană au fost nevoiţi să aştepte ore întregi în vamă, cu două camioane încărcate cu ajutoare. Dacă anul trecut au aşteptat nouă ore să intre în România, acum doctorul Wolfgang Dieing a declarat că timpul s-a scurtat la... două ore.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite