Dioxina din Irlanda loveşte România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile au negat iniţial existenţa cărnii infestate pe piaţă, iar acum o caută prin magazine. Carnea contaminată cu dioxină care provine din Irlanda a fost descoperită în mai multe  judeţe, fiind folosită pentru prepararea mezelurilor.

Alertate încă de duminică de Uniunea Europeană  cu privire la existenţa unui lot de carne de porc infestată cu dioxină, importat din Irlanda, autorităţile române au reacţionat abia marţi seară.

Ele au confirmat că în România au intrat peste 120 de tone de carne cu dioxină fiind comercializată în peste 20 de judeţe.

Zvonul că importante cantităţi de carne cu dioxină ar fi fost deja procesată şi livrată spre consum a creat o adevărată isterie atât în rândul celor care aveau sarcina de a preveni situaţia, cât şi în rândul operatorilor din industria alimentară.

Reacţie întârziată

Controalele autorităţilor prin magazine şi depozite de carne au fost intensificate abia ieri.  “Tot ce se găseşte provenind din Irlanda la firma din Bucureşti se confiscă şi se distruge“, a declarat Radu Roatiş, şeful Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

Roatiş a mai precizat că iniţial anunţul privind existenţa cărnii de porc cu o concentraţie de dioxină peste limitele admise a fost făcută de Uniunea Europeană încă de la 1 septembrie pentru 11 ţări importatoare, însă România nu se afla printre ele.

Şeful ANSVSA se aşteaptă ca autorităţile irlandeze să mai anunţe şi în zilele ce urmează despre noi loturi de carne cu conţinut ridicat de dioxină exportate către România.

Reprezentanţii ANSVSA cred că loturi din carnea importată din Irlanda a ajuns în 24 de judeţe din ţară. Marii procesatori de carne spun însă că principalele fabrici de preparate nu au importat produse cu dioxină.

Agenţiile străine de presă relatează că problema ar putea proveni de la uleiul folosit de maşinile de uscare a hranei pentru porci.

Risc de cancer şi  boli de ficat

Dixonele sunt substanţe chimice cu potenţial toxic şi cancerigen. Acestea se formează în urma proceselor de ardere, cum ar fi combustia deşeurilor sau a combustibililor (lemn, ulei sau cărbune).

Ele se depun pe plante şi furaje care apoi sunt mâncate de animale, situaţie întâlnită în cazul cărnii provenită din Irlanda. Mai mult, unii medici sunt de părere că fermierii folosesec cantităţi mari de dioxină în furajele animalelor pentru a le grăbi creştere.

Peste 90% din expunerea umană la dioxine are loc în principal prin alimente (carne şi preparate din carne, lacatate şi legume).

Studiile au demonstrat că cea mai frecventă problemă de sănătate generată de expunerea la dioxine este  acneea severă, care se manifestă prin leziuni care apar în special la nivelul feţei şi pe piele.

Potrivit dr. George Habăr, medic de familie şi preşedintele Societăţii Naţionale de Medicină a Familiei, “printre efectele expunerii la o cantitate mare de dioxină se numără iritaţii ale pielii, creşterea excesivă a părului pe corp, depigmentarea, afectarea ficatului şi a rinichilor”.

În schimb, o expunere scăzută la aceste substanţe, însă pe o perioadă îndelungată de timp, poate avea efecte negative asupra sistemului imunitar şi de reproducere precum şi în dezvoltarea fizică a copiilor.

Liviu Rusu, director general în cadrul Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, a declarat ieri că un consum mare de alimente contaminate poate duce, în cazul adulţilor, la apariţia unor diverse forme de cancer.

Dioxina închide cel mai mare abator din Irlanda

Contaminarea cu dioxină a dus la închiderea celui mai mare abator de porci din Irlanda şi i-a lăsat pe angajaţii acestuia cu teama şomajului.

Abatorul de la Edenderry, cu două mii de animale sacrificate zilnic. Dar alerta lansată sâmbătă seară, după descoperirea dioxinei în carnea de porc, a determinat încetarea activităţii şi retragerea de la  vânzare a tuturor produselor procesate.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite