Din 2013, românii vor deveni pacienţi electronici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În mai puţin de doi ani, ne vom putea trata pe bază de card, vom primi reţete electronice şi vom avea dosarul medical în computer. Medicii de familie se vor conecta la sistemul informatic pe banii lor, a anunţat ieri preşedintele Lucian Nicolae Duţă.

Ziua când vom primi consultaţii, reţete şi tratament ori când vom fi internaţi pe bază de card de sănătate este încă departe. Implementarea întregului sistem informatic care să utilizeze cardul se va face cel mai probabil în ianuarie 2013, a spus ieri, la congresul „E-health", preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Lucian Nicolae Duţă.

Termene decalate

Iniţial, autorităţile sanitare au anunţat termenul de ianuarie 2012 ca fiind cel în care vom putea utiliza cardul. Etapele informatizării sunt însă încetinite de licitaţiile care trebuie făcute pentru fiecare bucăţică a sistemului. Astfel, potrivit preşedintelui Duţă, fabricarea propriu-zisă a cardurilor va începe în iulie-august anul acesta, distribuirea lor este estimată pentru ianuarie-februarie 2012, iar o lună mai târziu va începe experimentul-pilot pentru un judeţ care va fi ales atunci. La nivel naţional, cardul va fi funcţional cel mai probabil în ianuarie 2013. Atunci pacientul va intra în orice cabinet medical sau instituţie sanitară având cardul asupra sa şi, pe baza lui, va primi consultaţii, trimiteri la alţi medici, la analize sau la investigaţii şi reţete medicale.

Reţeta vine prima pe computer

Mult mai repede pare să fie gata prescripţia electronică, serviciu prin care şefii autorităţilor sanitare speră că vor opri fraudele pe bază de reţete. Aceasta va fi funcţională, anunţă ei, în perioada februarie - martie 2012. Preşedintele Casei a estimat chiar că „în şase-şapte luni de la introducerea reţetei electronice vom putea vorbi de o limitare a fraudei datorate prescripţiei medicale", care acum ar fi de „câteva sute de milioane de euro pe an".

Toate cardurile vor avea cip  Foto: Petrică Tănase

image

„La această oră consumul de medicamente pe bază de reţete a crescut, doar ­într-un singur an, cu 500 de milioane de euro. Acum reţetele nu pot fi controlate. Nu ştiu niciodată dacă, în cazul unei reţete prezentate la noi la decont, acel pacient a fost sau nu la medic. În schimb, când va avea cardul, nu i se va putea elibera reţeta fără introducerea cardului în computerul doctorului", a exemplificat Lucian Duţă.

La nivelul Uniunii Europene, doar 15 state se pot lăuda că folosesc sau pregătesc reţeta electronică, iar în 10 dintre ele chiar funcţionează. Cât priveşte dosarul electronic, un fel de fişă medicală computerizată, el este „cel mai dificil proiect, pentru că presupune operaţionalizare şi integrare între toţi furnizorii de servicii medicale", a declarat Lucian Duţă. Partea bună este însă că pentru dosar se pot accesa fonduri europene şi cheltuielile vor fi mai mici, „adică mai puţin de 10% din sumele altor ţări", după cum a spus şeful Casei. El a adăugat că dificultatea înfiinţării dosarului electronic este dată de munca de adunare a tuturor datelor medicale de la toate instituţiile şi cabinetele pe unde au trecut pacienţii şi apoi ordonarea lor. 

Slăbiciunile sistemului pe bază de card

CNAS şi Ministerul Sănătăţii nu au oferit până acum o alternativă celor care nu doresc să fie asiguraţi pe bază de card, astfel că, în lipsa lui, nu se vor oferi decât servicii de urgenţă. Asociaţiile de pacienţi au solicitat în dese rânduri ca dovada asigurării să se poată face şi pe baza unei adeverinţe, însă MS şi CNAS au refuzat.

O problemă încă nerezolvată a viitorului sistem este că pentru clinicile private şi pacienţii lor nu s-a creat încă o conexiune cu sistemul de date al CNAS. Cu alte cuvinte, un diagnostic, o investigaţie sau o reţetă emisă de un cabinet privat nu vor apărea în dosarul medical al pacientului „de la stat" decât dacă acesta se duce cu ele la medicul său de familie, ca să i le încarce în sistem. Proiectul dosarului electronic ar putea fi pus sub semnul întrebării până la finalul său, întrucât deja „în Marea Britanie, după ce s-au investit 2,5 miliarde de lire sterline, au ajuns la concluzia că nu le mai trebuie dosarul electronic şi este un mare scandal", a precizat preşedintele CNAS.

Un sistem unic în UE

Specialişti din ţările unde există deja card, reţete sau dosar electronic spun că, pentru ca acestea să funcţioneze şi transfrontalier, aşa cum trebuie asigurate acum serviciile medicale în UE, ar fi necesar ca statele membre să folosească aceleaşi sisteme (sau măcar să fie comparabile).

image

''În şase-şapte luni de la introducerea reţetei electronice vom putea vorbi de o limitare a fraudei medicale.''
Lucian Nicolae Duţă preşedintele CNAS

Medicii de familie, „redactori" neplătiţi

Medicii de familie vor trebui să-şi rezolve singuri problema conexiunii la sistem şi la internet, a declarat ieri preşedintele CNAS. Aceştia au reclamat de mai multe luni că, pentru zonele greu accesibile, unde nu există semnal în reţelele de telefonie mobilă şi nici conexiune la internet, legătura cu sistemul informatizat costă foarte mult, la nivelul a câtorva sute de euro. „Eu consider că problema aceasta este deja rezolvată. Ei sunt liberi ­să-şi aleagă orice abonament de internet care există pe piaţă, nu costă atât de mult. Noi punem nişte condiţii, ei trebuie să le respecte", a declarat ieri Lucian Duţă.

Tot cu un refuz a răspuns şeful Casei şi în ceea ce priveşte solicitarea doctorilor ca să le fie plătit serviciul de a inscripţiona cardurile pacienţilor lor, ei fiind singurii care au dreptul să facă acest lucru. "Nu sunt decât şapte câmpuri de completat, nume, prenume, cod numeric personal (CNP) şi restul. Mi se pare puţin exagerat să ceară bani pentru asta", a spus Duţă.

„Suntem de acord cu informatizarea, dar ea să nu se facă pe banii noştri. Sunt doar şapte câmpuri, dar nu avem voie să greşim nicio literă sau vreo cifră din CNP", a spus Doina Mihăilă, preşedinta Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie. Dr Mihăilă crede că anănuntul încă poate fi rezolvat în discuţiile pe care medicii le vor mai purta cu cei de la Casă.

Fără buget orientativ

Cât priveşte negocierile pe contractul-cadru, ele s-au finalizat cu victoria medicilor de medicină primară: aceştia au reuşit înlăturarea „bugetului orientativ" pe care CNAS voia iniţial să îl impună la nivelul fiecărui cabinet. Sancţiunile financiare pentru nerespectarea contractului cu Casa nu vor mai creşte exponenţial cu numărul lor, ci vor începe cu un avertisment şi se vor putea prescrie la fiecare şase luni. A fost ­abrogat articolul care prevedea ca serviciile medicilor de familie să fie acordate de către cei din ambulatoriu în cazul în care primii vor refuza să încheie contract cu casele de asigurări de sănătate.

"Suntem de acord cu informatizarea, dar ea să nu se facă pe banii noştri. Sunt doar şapte câmpuri, dar nu avem voie să greşim nicio literă sau vreo cifră din CNP.''
Doina Mihăilă medic de familie

Calendarul informatizării

Perioada                                                  Operaţiunea
Iulie-august 2011                               Începe fabricarea cardurilor
Ianuarie-februarie 2012                     Începe distribuirea cardurilor
Februarie-martie 2012                       Se experimentează folosirea cardului pe un judeţ-pilot
                                                       Se introduce reţeta electronică
Decembrie 2012-ianuarie 2013          Se introduce dosarul electronic
Ianuarie 2013                                   Cardul va fi folosit în toată ţara

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite