Din ce cauze apare migrena ?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Din ce cauze apare migrena ?
Din ce cauze apare migrena ?

Ai adesea dureri de cap mai mult sau mai puţin intense? Sunt manifestările clasice ale unei migrene. Pentru a şti cum să o tratezi corect, este important să descoperi mai întâi ce o cauzează.

O boseala, perioadele menstruale, unele medicamente, precum şi unele alimente (ciocolata, brânza albastră) sunt doar câţiva dintre factorii care pot declanşa o migrenă.

De asemenea, cauzele pot fi lumina puternică, razele de soare, mirosurile puternice, precum şi schimbarea vremii. Localizată de cele mai multe ori într-o jumătate a capului, migrena este resimţită ca o pulsaţie, putând fi comparată cu senzaţia că „îţi bate inima în cap“.

De obicei, durerea asociată migrenei începe treptat şi se intensifică în câteva minute până la câteva ore, având forme care progresează de la moderată la severă. În unele cazuri, migrena este precedată de scăderea acuităţii vizuale, de apariţia unor zig-zag-uri luminoase în câmpul vizual sau de unele înţepături pe o parte a corpului.

Medicamentele pot crea un cerc vicios

Abuzul de medicamente pentru calmarea migrenelor poate amplifica frecvenţa acestora, avertizează medicii. Atunci când se iau pastile împotriva migrenelor de mai mult de trei ori pe săptămână şi în cantităţi mari se poate crea un cerc vicios.

Migrena poate reapărea atunci când se întrerupe administrarea sau când se reduce doza de medicamente cu care corpul era obişnuit.

Serotonina ar putea fi „vinovată”

Se pare că un rol important în declanşarea migrenelor îl are neurotransmiţătorul serotonină. Atunci când această substanţă este eliberată în circuitul sanguin, vasele de sânge din creier se îngustează, într-o primă fază.

Însă când concentraţia de serotonină de la nivelul creierului scade, vasele de sânge din această regiune se dilată. Atunci când vasele se îngustează, apar tulburări vizuale, iar când acestea se dilată, apare inflamarea care dă durere de cap.

Antiinflamatoarele, cele mai indicate

image

Prezentarea la medicul neurolog este mai mult decât necesară, pentru că uneori o migrenă poate ascunde un anevrism sau o tumoare. Pentru migrenele uşoare pot fi eficiente compresele reci aplicate pe frunte, masajul capului şi repausul. Tratamentul migrenelor depinde de frecvenţa şi de severitatea simptomelor.

Pentru persoanele care au migrene moderate o dată sau de două ori pe lună, medicii pot recomanda medicamente antiinflamatoare, dozele putându-se ajusta în funcţie de intensitatea simptomelor.

Atunci când apar mai mult de două crize pe lună (pot ajunge şi la şase), medicul neurolog poate prescrie medicamente antiepileptice, antidepresive sau betablocante, tratamente ce reduc numărul crizelor migrenoase.

Femeile, mai afectate

Femeile suferă adesea de „migrene menstruale”, care apar la debutul menstruaţiei sau cu două-trei zile înaintea acesteia. Astfel de migrene sunt declanşate de scăderea nivelului de estrogen şi de progesteron.

Pentru că migrena menstruală este mai severă în comparaţie cu alte tipuri de dureri de cap, medicii pot prescrie un tratament preventiv. De exemplu, administrarea de estrogeni poate preveni astfel de migrene.

Ţine un jurnal al episoadelor dureroase

Medicii îţi recomandă să ţii un jurnal al migrenelor timp de o lună, pentru a identifica factorii declanşatori. În acesta, este important să notezi următoarele detalii: ora de începere şi de încetare a durerii, unde este localizată, ce ai mâncat, ce activităţi au precedat migrena şi ce tratamente urmezi.

image

Specialistul nostru
Dr. Radu Leon George


medic de familie,
competenţă în fiziokinetoterapie


Migrena are multipli factori declanşatori. Printre aceştia, se numără: dereglările hormonale, alimentaţia (brânzeturi maturate, ciocolată, murături, conserve, îndulcitori, alimente marinate, cafea, alcool, băuturi cu cofeină), factorii meteorologici, efortul fizic intens, oboseala extremă, somnul excesiv, lumina puternică, mirosul degajat de diluanţi, fumul de ţigară.

Este bine ca pacientul să observe şi să menţioneze medicului factorii declanşatori. Prevenţia constă într-un program de viaţă echilibrat şi în evitarea alimentelor declanşatoare. Ca tratament se folosesc, în funcţie de cauza migrenei, medicamente care cresc nivelul serotoninei, antiinflamatoare nesteroidiene, betablocante, antihistaminice şi suplimente pentru îmbunătăţirea circulaţiei cerebrale. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite