„Dilemele“ teatrului în comunism

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Revista „Dilema veche“ a lansat, joi seară, la Sala „Horia Lovinescu“ a Teatrului Nottara din Bucureşti seria de DVD-uri „Capodoperele teatrului românesc“ în prezenţa actorilor Mariana Mihuţ, Tora Vasilescu, Mircea Diaconu şi a criticului Mihaela Michailov.

Gazda de ceremonie a fost Mircea Vasilescu, redactorul-şef al revistei, care a salutat prezenţa în sală a tinerilor prieteni de pe Facebook. Colecţia de opt titluri a debutat cu  „O scrisoare pierdută", spectacol montat de Liviu Ciulei în 1977 şi înregistrat de TVR în 1982, al cărui DVD este distribuit în această săptămână cu „Dilema veche", la preţul de 10,99 lei.

Cum se juca pe frig şi la lumânare teatru în vremea comunismului, povestea spectacolelor cenzurate, printre care „Revizorul" lui Lucian Pintilie, interzis la Teatrul Bulandra în1972, fapt ce a dus la plecarea regizorului din ţară, au fost evocate cu emoţie de actriţa Mariana Mihuţ.  

Mircea Diaconu a subliniat că, din păcate, chiar unii din interiorul breslei au contribuit la cenzurarea unor spectacole, iar Tora Vasilescu a povestit cum a fost considerată „Ziţa generaţiei ei", după spectacolul „O noapte furtunoasă" (1984).

Următoarele montări înregistrate pe DVD-urile distribuite de „Dilema veche", în următoarele săptămâni, sunt „Gaiţele", „Conu Leonida faţă cu reacţiunea", „Titanic Vals", „Take, Ianke şi Cadîr", „O noapte furtunoasă", „Visul unei nopţi de iarnă", „Doctor fără voie". 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite