Dezbaterea bugetului Iaşiului cu scântei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noul buget total estimat la 980 milioane lei va fi votat până la sfârşitul lunii

La întâlnirea din Copou au venit ieşeni, cei mai mulţi în vârstă, mai toţi directori din cadrul primăriei, dar şi parlamentari. Dezbaterea pe proiectul de buget a stârnit numeroase discuţii, iar zeci de persoane şi-au arătat nemulţumirea legată de activitatea primăriei. „Un buget pe acest an nu se dezbate în martie, trebuia să fie gata de la sfârşitul anului trecut. Când am analizat proiectul pe acest an nu am avut elemente de comparaţie, am studiat bugetul cu ochii închişi. Sunt indivizi în sală care sunt superficiali. Nu văd investiţiile etapizate. Azi astupăm gropile şi la anul lucrăm la altele”, a spus Alexandru Tărăbuţă, inginer.

Printre nemulţumirile nominalizate de ieşeni s-au numărat gropile de pe arterele municipiului, starea parcurilor de joacă, dar şi mizeria din Iaşi. „Nu sunt mulţumit de activitatea celor de la primărie. Este multă mizerie, străzile arată rău şi trotuarele sunt degradate”, a spus Vladimir Luca, pensionar. „Pe timp de criză să facem străzile, nu monumente şi fântâni arteziene”, a spus un alt ieşean. Totodată, mai mulţi ieşeni prezenţi la dezbatere au profitat de întâlnirea cu primarul Gheorghe Nichita pentru a-şi prezenta şi problemele personale. Oficialii municipalităţii au anunţat că bugetul pe acest an ar putea să fie influenţat de criza economică. „Suntem într-un an de criză. Să sperăm că vom executa bugetul în forma aceasta şi vom avea banii promişi de la bugetul central”, a spus Gheorghe Nichita, primarul Iaşiului. Acesta a menţionat că într-un an de criză prioritatea o constituie funcţionarea oraşului pentru care în proiectul de buget sunt alocaţi 155 milioane lei.

Cele mai mari sume au fost alocate pentru refacerea străzilor, 20 milioane lei, dar şi pentru salubrizarea acestora, 12 milioane lei sau pentru spaţiile verzi, 15 milioane lei.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite