VIDEO Dezbatere "Historia": Avram Iancu, erou sau criminal?

A fost Avram Iancu un erou sau un criminal? Răspund la această întrebare istoricul Marius Diaconescu şi jurnalistul Ion Cristoiu, într-o dezbatere moderată de Ion M. Ioniţă şi transmisă începând cu ora 14.00 pe site-ul adevarul.ro, prilejuită de lansarea numărului din mai al revistei „Historia".

Există un Avram Iancu ştiut de mulţi români doar din manualele şcolare şi din articolele propagandistice de gazetă. Imaginea lui a încremenit în clişee care blochează tentativele de descoperire a personajului complex şi contradictoriu care a fost Avram Iancu. Adeptă a dezbaterilor pasionante în domeniul istoriografiei, revista HISTORIA deschide discuţia asupra imaginii lui Avram Iancu.

Avram Iancu este un simbol pentru românii din Transilvania. Alături de Horea şi episcopul unit Ioan Inochentie Micu Klein, Avram Iancu înseamnă jertfă pentru libertăţile politice ale românilor ardeleni. Devenit erou printre moţi cu ocazia evenimentelor din 1848-1849, considerat un simbol al luptei românilor pentru drepturi politice încă din timpul vieţii, amintirea lui Avram Iancu trezeşte şi azi sentimente şi emoţii puternice pentru orice român din Transilvania. Emoţiile sunt mari, deoarece amintirea lui Iancu este încă foarte puternică. Sentimentele nu trebuie totuşi să umbrească adevărul istoric. Iar în legătură cu Avram Iancu şi evenimentele din 1848-1849 din Transilvania istoricii nu s-au sfiit să construiască mituri.

Cum s-a remarcat Avram Iancu

„Declanşarea revoluţiei maghiare, în 15 martie, l-a prins pe Avram Iancu încă la Târgu Mureş, probabil chiar în perioada examenului de avocat. La finalul lunii martie a plecat prin Transilvania împreună cu alţi cancelişti români şi era luat în vizorul autorităţilor habsburgice ca posibil agitator revoluţionar. Cel puţin în primăvara anului 1848, Iancu nu se implică prin discursuri incitante la adunările românilor”, profesorul Marius Diaconescu.

Moderat în privinţa libertăţii iobăgimii, radical în legătură cu drepturile politice ale românilor Avram Iancu s-a remarcat cu ocazia organizării primei adunări a românilor la Blaj, în 30 aprilie 1848. Discursul său a fost moderat, îndemnându-i pe români să îşi îndeplinească sarcinile iobăgeşti cu punctualitate până când Dieta Transilvaniei (for legislativ echivalent parlamentului modern) urma să decidă ameliorarea situaţiei ţăranilor. Dacă în privinţa transformărilor sociale promovate de revoluţie a fost mai rezervat, Iancu a avut o atitudine fermă faţă de drepturile politice ale românilor. El s-a pronunţat din start pentru apelul la forţă, în caz de nevoie, pentru dobândirea libertăţilor politice. El îi spunea unui funcţionar maghiar chiar în casa tatălui său: <<Românul nu cerşeşte libertatea de la unguri; naţiunea română e destul de tare ca să-şi cucerească libertatea prin luptă >> a spus istoricul.

La randul său jurnalustul Ion Cristoiu a explicat de ce revista Historia a ales să pună titlul dosarului: „Avram Iancu, erou sau criminal”. „Pentru noi, românii, Avram Iancu este un erou, în schimb, maghiarii îl privesc aproape ca pe un criminal. Cel care a încins spiritele a fost Csibi Barna, dar acesta este încă un caz izolat”, este de părere jurnalistul.

Câteva din crimele românilor în timpul „revoluţiei”

„Românii nu au fost doar victime. Au fost la rândul lor călăi. Şi noi, românii, am ucis, am jefuit, am incendiat şi am violat. Mai mult sau mai puţin decât ungurii? În astfel de cazuri orice statistică sau evaluare cantitativă este fără sens. Documentele nu fac statistici, dar cantitatea poate fi exprimată printr-un singur cuvânt: mult.

În 14 noiembrie 1849, după înfrângerea revoluţiei maghiare cu ajutorul ruşilor, episcopul catolic de Alba Iulia îl informa pe superiorul său, arhiepiscopul de Esztergom, despre evenimentele din Transilvania şi starea Bisericii Române Unite (Arhiva primaţială din Esztergom, Ungaria, Scit. Cat. D. Erdély). Episcopul a fost echidistant. A arătat starea jalnică a bisericii româneşti, unii preoţi au fost spânzuraţi de unguri, alţii s-au refugiat. Atât ungurii, cât şi românii au jefuit veniturile episcopiei de Alba Iulia. Povesteşte apoi ce au făcut românii. În Zlatna a fost prăpăd. Românii au ars casa parohială şi gimnaziul, au ucis mulţi unguri, pe alţii i-au jefuit. Din 1.170 de unguri au mai rămas doar 500! În Abrud românii au devastat casa parohială şi şcoala, iar pe preot l-au ucis. În Vinţu de Sus nu a rămas piatră pe piatră, chiar şi pomii fructiferi din grădina parohială au fost tăiaţi şi arşi. În Aiud românii au incendiat biserica şi mănăstirea franciscană, au profanat altarul şi l-au rănit grav pe abate. În Baia de Criş a fost distrusă mănăstirea franciscană, în Glodeni şi Apalina preoţii unguri au fost ucişi.

Documentul inedit prezentat mai sus este un raport rezumativ referitor la biserică. Câte altele mai zac prin arhive, unele necunoscute, altele nefolosite ca să nu fie deranjaţi unii dintre noi! Nu contează cine a ucis mai mult, ungurii sau românii. Execuţiile au fost la ordinea zile şi nu fac cinste niciunei etnii, nici ungurilor şi nici românilor”, a spus istoricul, prezentând în exclusivitate documentul scris de episcopul catolic de  Alba Iulia.