Deţinuţii vor avea în seara de Revelion un meniu tradiţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Puşcăriaşii vor mânca friptură de porc, gogoşi şi fructe

Deţinuţii de la Penitenciarul Bârcea Mare vor avea parte astăzi de o masă festivă, în spiritul noului an.

Persoanele private de libertate îşi vor începe ziua cu pâine, marmeladă şi ceai. Prânzul se anunţă ceva mai copios, întrucât bucătarii din închisoare au pregătit o ciorbă ţărănească şi mâncare de varză cu carne de porc. Cina va fi pe măsura aşteptărilor fiecăruia, deţinuţii putând servi friptură de porc cu cartofi piure, murături, brânză, ou şi margarină. Bineînţeles, nu vor lipsi gogoşile  şi fructele proaspete.
„Condamnaţii care suferă de diferite afecţiuni şi care sunt sub supraveghere medicală vor beneficia de alt meniu, conform recomandării medicului specialist. Pe lângă meniul stabilit, persoanele private de libertate au posibilitatea de a achiziţiona de la punctul comercial al unităţii diverse produse alimentare, putând să sărbătorească aşa cum se cuvine Anul Nou”, a declarat Gabriel Vesa, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Bârcea Mare. Valoarea meniului deţinuţilor care nu suferă de afecţiuni medicale este de opt lei de persoană, iar pentru cei cu probleme de sănătate este de nouă lei.
Tot cu ocazia Anului Nou şi a Sfântului Vasile care va fi sărbătorit mâine de toţi hunedorenii, puşcăriaşii vor putea participa la oficierea slujbei religioase în capela penitenciarului.

Tradiţii de sfârşit de an
Tot în seara de Revelion, persoanele aflate în detenţie la Penitenciarul Bârcea Mare vor urmări un program artistic de tradiţii specifice sfârşitului de an (capra, sorcova şi colinde), tradiţii care vor fi prezentate de un grup format din 23 de deţinuţi din regimul semideschis. Cei care nu vor avea posibilitatea de a participa la programul de colinde, vor viziona întregul spectacol înregistrat şi transmis prin televiziunea cu circuit închis. Nu trebuie să uităm că atât astăzi, cât şi mâine, puşcăriaşii pot viziona emisiunile diferitelor posturi de televiziune, accesul acestora nefiind îngrădit pe întreg parcursul nopţii. Zilele trecute, cu ocazia Crăciunului, la Bârcea Mare a avut loc o întâlnire între şase copii instituţionalizaţi aflaţi în plasament şi mamele acestora care îşi execută pedeapsa în penitenciar. Copiii au primit cadouri constând în dulciuri şi jucării obţinute din sponsorizări şi donaţii ale personalului închisorii. În prezent, în Penitenciarul Bârcea Mare sunt 709 deţinuţi.

Bucate tradiţionale
Masa de Revelion va fi una deosebită pentru deţinuţii din penitenciar. Bucătarii vor pregăti mâncăruri tradiţionale, dar şi preparate comune pe care le pot savura toţi puşcăriaşii. Din festin nu pot lipsi preparatele din carne de porc, asezonate cu murături şi garnitură de cartofi. De asemenea, meniul va conţine şi desert. Pentru pofticioşi, este deschisă şi magazia penitenciarului.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite