Deputatul Mihail Boldea mai stă încă o lună în arest

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihail Boldea, la sediul ICCJ foto: Roberto Sălceanu
Mihail Boldea, la sediul ICCJ foto: Roberto Sălceanu

Instanța supremă a prelungit, sâmbătă, cu 30 de zile mandatul de arestare emis pe numele lui Mihail Boldea, în dosarul în care este acuzat de înșelăciune și constituire a unui grup infracțional organizat, decizia putând fi contestată la Completul de cinci judecători.

Procurorii Parchetului instanței supreme au cerut Înaltei Curți de Casație și Justiție prelungirea cu 30 de zile a mandatului de arestare a lui Mihail Boldea.

Instanţa a admis cererea procurorilor, stabilind ca mandatul de arestare emis pe numele lui Boldea să fie prelungit din 26 mai până în 24 iunie.

Decizia poate fi contestată de Mihail Boldea la Completul de cinci judecători al instanţei supreme.

În 20 martie, Parlamentul i-a ridicat imunitatea lui Mihail Boldea, pentru a fi cercetat de către procurorii DIICOT în dosarul privind fraude imobiliare.

Două zile mai târziu, ICCJ a emis un mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele lui Mihail Boldea, pentru 30 de zile, judecătorii instanţei supreme admiţând propunerea procurorilor DIICOT, care au invocat printre temeiuri şi faptul că parlamentarul se sustrage urmăririi penale.

Deputatul Mihail Boldea a fost adus din Kenya în 27 martie, mandatul de arestare preventivă emis în 22 martie fiind confirmat atunci de instanţa supremă.

Mihail Boldea a falsificat documente pentru a intra în posesia a nouă imobile din Galaţi, a cerut unor gălăţeni care l-au ajutat în campania electorală să găsească martori mincinoşi, de condiţie modestă, tip „boschetar" sau alcoolici, pentru procesele civile în care erau folosiţi falşi proprietari.

Potrivit referatului cu propunere de arestare preventivă a deputatului Boldea, înscrisurile false erau folosite în vederea obţinerii, în mod fraudulos, a dreptului de proprietate asupra unui număr de nouă imobile din municipiul Galaţi.

În acest dosar au mai fost arestaţi preventiv Elena Petrea, secretara cabinetului de avocatură al lui Mihail Boldea, Alexandru Bogdan Boza, fost membru PDL, Tudorel Vrânceanu, Sava Lucian Mirică, Carmen Mirică, Ştefan Lazăr şi Aura Luchiniuc. Avocata Mihaela Bolboceanu a primit interdicţie de a părăsi localitatea.

Procurorii DIICOT Galaţi au început urmărirea penală şi împotriva lui George Ştefan Boldea, fratele mai mic al deputatului Mihail Boldea, şi a tatălui acestuia, Gheorghe Boldea, pentru spălare de bani. Anchetatorii spun că Mihail Boldea, înainte cu mai bine de o lună de a fi arestat, şi-a vândut casa în care locuia tatălui său şi i-a donat trei apartamente lui Ştefan Boldea.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite