1 Decembrie, cu gânduri bune şi buzunare goale

De 17 ani, patriotismul românesc sună mai mult a vorbă goală. N-am învăţat sau n-am avut de ce să ne bucurăm de noua noastră Zi naţională. Spre deosebire de noi, alte popoare trăiesc

De 17 ani, patriotismul românesc sună mai mult a vorbă goală. N-am învăţat sau n-am avut de ce să ne bucurăm de noua noastră Zi naţională. Spre deosebire de noi, alte popoare trăiesc din plin de ziua lor.

Analiştii fenomenului românesc susţin că originile acestei stări de apatie cvasigeneralizată faţă de conceptul de sărbătoare naţională provine, în primul rând, de la absenţa lecţiei de patriotism - acea lecţie care nu se mai predă în familii, în biserici sau şcoli.

S-a adăugat, complementar, ignoranţa lumii faţă de România, sentiment consolidat în timp de imaginea nu tocmai fascinantă pe care a recepţionat-o despre noi aceeaşi lume. Realităţile mioritice s-au întors ca un bumerang, lovind chiar în ceea ce nu prea aveam: încredere şi mândrie. Şi totuşi, mai sunt şi români care se entuziasmează de Ziua naţională: stranierii.

Pe lângă spectacolele cu artişti veniţi din ţară, pentru românii din străinătate Ziua naţională înseamnă, în primul rând, întâlnirea cu prietenii. Vasile Dinu, supraveghetor în construcţii, este "spaniol" de aproape patru ani.

Tânărul, care locuieşte la Madrid, ne-a spus că de 1 Decembrie merge la o discotecă românească, unde petrece cu prietenii. "În fiecare an ne adunăm în jur de 30 de persoane. Ascultăm muzică românească, dansăm şi ne simţim ca acasă. Patronul discotecii e de-al nostru şi a pus un steag românesc chiar la intrarea în local".

Mihaela Georgeta Cornea s-a stabilit în Villanueva del Pardillo, comunitatea din Madrid, în urmă cu doi ani, împreună cu soţul său, Ionuţ, şi fiica lor, Alessia Gabriela. Şi ei aşteaptă prietenii de 1 Decembrie. "Profităm de ocazie pentru a ne întâlni cu amicii români care locuiesc în oraş. La prânz mergem împreună la un restaurant românesc din Coslada.

Suntem un grup de 12 persoane. Este foarte frumos acum, în preajma sărbătorilor. Spre seară vom da o petrecere la noi acasă şi eu voi pregăti ciorbă de burtă şi sarmale. E cam greu aici, pentru că nu se găsesc toate ingredientele necesare, dar au fost părinţii mei în vizită luna trecută şi ne-au adus tot ce ne trebuia", ne-a spus Mihaela.

"Când eram în ţară, nu dădeam prea mare importanţă Zilei naţionale, dar aici simţim nevoia să ne reafirmăm identitatea. Fiica noastră, Alessia, are aproape trei ani şi merge la grădiniţă, unde a învăţat să vorbească spaniola. Noi acasă vorbim româneşte şi considerăm că este necesar ca micuţa să participe la astfel de evenimente şi să fie educată, să simtă că e româncă", ne-a spus Ionuţ.

Soţii Cornea ne-au spus că au participat şi la sărbătorile spaniole, care nu li s-au părut cu mult diferite de cele româneşti. "Toţi avem origini latine, aşa că obiceiurile nu sunt foarte diferite", a precizat Mihaela. În Spania, Ziua naţională se sărbătoreşte... de mai multe ori pe an. Patronul spiritual al Spaniei este Sfântul Santiago, care e celebrat pe 15 august.

Spaniolii sărbătoresc, de asemenea, Ziua Constituţiei, pe 6 decembrie, şi Ziua Hispanităţii, pe 12 octombrie, data la care a ajuns Cristofor Columb în America. Autorităţile spaniole organizează spectacole de muzică, dans, circ, târguri.

Jesus Reina, de profesie avocat, ne-a declarat că "pe vremuri, de sărbătorile naţionale, se organizau coride şi se instalau circuri în fiecare oraş. Acum, multe dintre aceste tradiţii s-au pierdut. Tinerii se întâlnesc în centrele marilor oraşe, unde se organizează concerte şi spectacole, după care servesc împreună cina şi micul dejun de a doua zi. Lumea este în continuă schimbare. Vechile tradiţii sunt înlocuite de cele noi".

"Acasă sunt adevăraţii mei prieteni"

După patru ani de muncă în Spania, pentru Jenica Constantin nu trece nicio zi în care să nu se gândească la locurile natale, la vecinii din satul de lângă Dunăre şi la mâncarea tradiţională care nu este la fel departe de casă. "Copiii mei au crescut în Spania, dar tot mămăliguţa cu brânză şi sarmalele au rămas mâncărurile lor preferate", spune Jenica.

Pentru familia Constantin, "acasă" înseamnă sătucul din România unde îşi petrece în fiecare an vacanţa de vară. "Acolo sunt adevăraţii mei prieteni", mărturiseşte zâmbind Sebastian, fiul Jenicăi. "Acasă mă simt liber să fac ce vreau, nu-mi poartă nimeni de grijă", completează puştiul de nouă ani.

Marilena, mezina familiei, se întoarce în fiecare an în Spania cu ochii înlăcrimaţi. "Îmi place mai mult în sat la mamaia mea şi vreau acasă la mine", spune fetiţa, cu toate că locuieşte în Spania de la vârsta de un an.

De 1 Decembrie, Jenica găteşte fasole cu ciolan, mâncare tradiţională pentru această zi. "Încercăm să sărbătorim în familie toate evenimentele importante pentru români: cu un pahar de vin, o mâncare românească, o poezie sau o doină, însă nimic nu mă poate face să mă simt ca acasă", completează Jenica.

"Uităm de greutăţi măcar pentru o zi"

Şi în Italia românii se adună să cinstească un pahar de Ziua naţională. O tânără familie şi trei copii, stabilită la Milano, ne-a arătat că patriotismul nu a dispărut complet, iar o oală cu sarmale şi un pahar de vin vor fi pregătite cu siguranţă.

"Noi nu avem multe sărbători aici, pentru că italienii le ţin pe ale lor şi ne obligă şi pe noi să facem la fel. Când vine o sărbătoare românească importantă, ne bucurăm pentru că aşa ne mai strângem împreună, mai uităm de greutăţi, măcar o zi", ne-a declarat Petre Florin în vârstă de 27 ani.

Nu chiar toţi au timp de sărbătoare. "Care Zi naţională? O să sărbătorim duminică, dacă avem vreme, pentru că sâmbătă mergem la lucru de dimineaţă până seara, iar când venim acasă suntem frânţi de oboseală. Aici nu îţi permiţi să sărbătoreşti ce vrei, când vrei, pentru că mori de foame!", ne-a tăiat-o scurt "milanezul" Amariei Ion, 43 ani.

Citiţi şi:

De Ziua Naţională ne bucurăm la cârciumă şi la pomeni

Ziua neamului, o lecţie tot mai puţin înţeleasă