1 Decembrie, cu fasole şi ciolan în parcurile Capitalei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

multe parcuri din Bucureşti pentru a nu rata tradiţionalele mese câmpeneşti, cu fasole şi ciolan afumat, vin sau ţuică fiartă. Edilii sectoarelor 2 şi 6 au pregătit din timp, special pentru

multe parcuri din Bucureşti pentru a nu rata tradiţionalele mese câmpeneşti, cu fasole şi ciolan afumat, vin sau ţuică fiartă. Edilii sectoarelor 2 şi 6 au pregătit din timp, special pentru Ziua naţională a României, mai multe spectacole, concerte de muzică şi recitaluri folclorice în aer liber.

În sectorul 2, Ziua naţională a fost marcată printr-o paradă militară şi o masă cazonă oferită cetăţenilor în nu mai puţin de 12 corturi special amenajate. În faţa Centrului Administrativ al Sectorului 2, începând cu ora 11,00, în acordurile fanfarei militare, sărbătoarea a fost deschisă de primarul Neculai Onţanu, cu salutul gărzii de onoare, ridicarea drapelului şi intonarea Imnului de Stat al României. Defilarea plutoanelor Jandarmeriei Române şi Poliţiei Comunitare a sectorului 2, precum şi cei peste o mie de porumbei care au survolat cerul au făcut deliciul celor prezenţi, ieri, în Parcul Obor. "Mai avem 9.000 de porţii de fasole, să ajungă la toată lumea. şi ţuică fiartă…", a dezvăluit Onţanu surpriza primăriei. Demonstraţiile de acrobaţie cu cai, susţinute de cascadori profesionişti, îmbrăcaţi în costume tradiţionale româneşti, s-au încheiat în uralele puhoiului de oameni strâns ghem în jurul primăriei. "Du-te-n… horă!", a invitat Onţanu pe fiecare participant la serbarea de 1 Decembrie. Hora Unirii a prins "în joc" zeci de persoane, la îndemnurile edilului şi ale puradeilor îmbrăcaţi special, în costume tradiţionale româneşti. Meniul ostăşesc cu fasole, costiţă afumată şi ţuică fiartă a fost oferit chiar de primarul Onţanu care a îmbrăcat straie de adevărat bucătar, în Parcul Obor.
Cu bebeluşii înainte la cârnaţi
În Parcul Crângaşi au sărbătorit mai mult mămicile cu bebeluşii în cărucioare, aflate la plimbarea de dimineaţă. Ele şi-au întrerupt "programul", ca să guste din "fasolea lui Poteraş". Verdictul: foarte bună. Unele dintre ele au plecat acasă fericite, după ce însuşi primarul le-a servit cu o porţie de fasole cu cârnaţi. Cei câţiva bărbaţi veniţi la eveniment au profitat din plin de vinul pe care au putut să-l bea fără restricţii, mai ales că ieri a fost ziua lor liberă. "Dacă tot e degeaba, de ce să nu bem, de o săptămână aşteptam evenimentul ăsta", ne-a zis Ilie Florescu, în vârstă de 44 de ani.
Cristian Poteraş a cerut ceapă la fasole
Fasolea, pregătită într-o bucătărie rulantă auto de campanie, nu i-a plăcut primarului Cristian Poteraş foarte mult, pentru că nu a avut ceapă. "Dacă era o ceapă aici, era excelent", i-a zis edilul sectorului 6 bucătarului. Problema a fost însă rapid rezolvată de un om de serviciu din parc. Nea Mihai a cumpărat o sacoşă cu ceapă, a adus-o şi a tăiat-o în bucăţi mari pentru a satisface pretenţiile tuturor celor prezenţi şi mai ales ale primarului. "Au cerut oamenii ceapă, ceapă le-am adus", ne-a spus nea Mihai, în timp ce tăia ceapa lângă fasolea ce fierbea în cazane. Pentru acest eveniment s-au pregătit 700 de porţii de fasole. "Am porţii şi de post, pentru cei care vor. De azi de dimineaţă, de la 5,30 suntem aici cu pregătirile, iar fasolea am pus-o la înmuiat încă de aseară", ne-a explicat Emil Prinog, maistru militar bucătar. Fasolea gătită de el a avut aşa mare succes în rândul curioşilor, că unii au luat porţii şi pentru acasă.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite