De ce ţin românii ca filmele să fie subtitrate

„Românii au o cultură deschisă“ - este doar unul dintre motivele invocate în apărarea subtitrării, chiar dacă procedeul dublajului filmelor se foloseşte în multe state occidentale. Deputatul PSD Victor Socaciu se declară surprins de vehemenţa reacţiilor de respingere a propunerii sale, privind dublarea obligatorie a tuturor filmelor.

Izbucnirea controversei legate de propunerea sa legislativă l-a găsit pe Victor Socaciu în afara României. Fostul folkist, actual deputat PSD, spune, pentru „Adevărul", că se aştepta, într-o anumită măsură, ca proiectul să fie contestat. Ceea ce l-a luat prin surprindere este în schimb nivelul mişcării de negare şi duritatea reacţiilor.

„Când li se taie 25%, când le cresc preţurile, când le scade nivelul de trai, românii nu au asemenea reacţii. În schimb, nu pot dormi dacă nu au cu ei în creieraş vocea Angelinei Jolie sau pe a lui Marlon Brandon. Până la urmă, nu fac decât să aduc în spaţiul public o dezbatere. De ce suportă celelalte ţări - Rusia, Franţa sau Germania - chestiunea asta de zeci de ani, pentru că sunt defecte? Iar noi suntem atât de deştepţi sau de rafinaţi încât nu putem fără trăiri artistice? În timp ce limba ne e invadată cu tot felul de neologisme, expresii străine, care fac din spaţiul românesc o ţară deculturalizată şi fără personalitate."

Victor Socaciu nu-i înţelege nici pe „unii actoraşi" care au răspuns „cu patimă" propunerii sale, deşi „legea i-ar ajuta să câştige mult mai bine decât o fac în acest moment". „Sunt uluit, pentru că nu mă aşteptam la aşa ceva de la actori. Trebuie să mai discutăm până la urmă, căci, până când propunerea mea chiar va modifica Legea audiovizualului mai e mult: trebuie să treacă de comisiile de cultură din fiecare Cameră, apoi de plen, mai e timp pentru dezbateri."

În ciuda faptului că ideea sa a fost contestată din toate direcţiile, deputatul PSD crede că ar putea beneficia de un sprijin politic suficient pentru ca „dublarea" să devină lege. „Am vorbit cu o parte dintre parlamentarii social-democraţi şi mulţi dintre ei sunt de partea mea. Şi nu doar de la PSD: şi din celelalte partide". Socaciu este nemulţumit însă că ministrul Culturii, Kelemen Hunor, s-a pronunţat împotriva proiectului său. „Sigur, n-a fost de acord,  în schimb, în Ungaria se dublează în limba maghiară şi se bat cu cărămida-n piept domnii de la UDMR că televiziunile din Ungaria pot fi urmărite în tot Ardealul."

Nu toţi francezii vor filme dublate

Matei Vişniec este cel mai publicat şi mai „jucat" dramaturg român din ultimele decenii. Trăieşte la Paris de foarte mult timp şi este perfect francofon; cu toate acestea, filmele dublate în limba franceză pe care le vede vrând-nevrând la posturile locale de televiziune nu încetează să-l nemulţumească. „E adevărat că dă de lucru la actori enorm. Fiecare mare actor american are aici dublura sa: se ştie cine e vocea lui Johnny Depp, cine-l dublează pe De Niro ş.a.m.d. Dar e o mare pierdere. Francezul nu ştie limbi străine, că nu aude limbi străine, că i se dă pe tavă totul, orice film străin. Este o oroare!", se plânge dramaturgul.

Vişniec respinge şi argumentul unei mai bune păstrări a limbii naţionale. „Este o idee total nefastă, care îţi adoarme treptat urechea, o paralizează şi te bagă treptat în cocoloşul limbii materne până la gât, de nu mai ai nicio curiozitate la frumuseţea, la muzicalitatea unei alte limbi. În orice caz, franceza nu s-a păstrat mai bine pentru că există dublarea. Este împănată cu «englezisme», cu diverse pronunţii şi accente introduse de copiii imigranţilor care trăiesc la periferii... Nu s-a câştigat nimic. În schimb s-a pierdut mult", spune scriitorul.

De ce e potrivită titrarea pentru români

Analistul media Iulian Comănescu atrage atenţia că propunerea lui Victor Socaciu „a lovit într-o cutumă culturală adânc înrădăcinată". „E ca şi cum cineva ar încerca să impună de mâine circulaţia pe partea stângă a drumului. Iar argumentaţia cu păstrarea limbii române este ineptă. De ce să nu interzicem atunci studiul limbilor străine din acelaşi motiv? Eliminăm problema din start", ironizează specialistul.

El spune, în acelaşi timp, că tocmai argumentul lingvistic ar trebui să ducă la menţinerea actualei formule. „Alfabetizarea multora dintre copiii şi tinerii României e mai curând una formală, sunt destui compatrioţi care de-abia silabisesc. Lor le va fi mai uşor să vadă filme dublate - şi cu ocazia asta vor rămâne fără singurul mediu care-i învaţă să scrie cât de cât corect."Dramaturgul Matei Vişniec spune şi că românii au o „cultură deschisă, la care ar fi păcat să renunţe". „Cum ar fi să vezi un film al celebrului regizor rus Tarkovski, (cunoscut pentru poezia peliculelor sale - n.r.) dublat în română? E o prostie!" se revoltă Vişniec.

El spune şi că în statele din Vest unde se practică dublajul, procedeul are succes „fie pentru că au dificultăţi la citit, fie din naţionalism." „Americanii o fac din primul motiv, francezii o fac din naţionalism, nu vor să se audă decât franceza la televizor şi la radio. Există şi filme subtitrate la cinema, la care merge lumea mai cultă. Noi am făcut mari eforturi să o trimitem pe fetiţa noastră la cele subtitrate, pentru că reflexul din şcoală este să mergi la varianta dublată. Ori, Harry Potter, dublat în franceză, îţi imaginezi?"

"Francezul nu ştie limbi străine, că nu aude limbi străine, că i se dă pe tavă totul. Este o oroare!''
Matei Vişniec dramaturg

"Propunerea a lovit o cutumă culturală. E ca şi cum cineva ar încerca să impună circulaţia pe partea stângă a drumului.''
Iulian Comănescu analist media

"Când li se taie 25%, când cresc preţurile, românii n-au astfel de reacţii. În schimb, nu pot dormi fără vocea Angelinei Jolie în creieraş.''
Victor Socaciu deputat PSD

Care sunt motivele istorice

Dramaturgul Matei Vişniec spune că motivele pentru care dublajul a fost introdus în Franţa, dar şi în alte state occidentale, erau valabile atunci când măsura a fost adoptată, după Al Doilea Război Mondial. „Francezii erau atunci foarte buni la cinema, cam la fel cu americanii, şi adoptaseră măsuri de protecţie a industriei filmului lor. Iar singura condiţie pusă de Statele Unite atunci când s-a adoptat planul Marshall, de reconstrucţie a Europei, a fost libertatea de circulaţie pentru filmul american.

„Casablanca“, un film-cult şi pentru vocile lui Bogart şi Bergman

Considerau că propaganda prin imagine era cea mai puternică, iar cineva chiar a spus «europenii vor vedea filmele noastre, apoi vor cumpăra frigiderele noastre, jeans-ii noştri, ţigările noastre». În replică, francezii au spus OK, dar vom dubla. Cum industria lor era atât de puternică, aveau deja mijloacele tehnice şi capacitatea de a face asta. În plus, televiziunea era destul de răspândită, iar la ţară, şi din cauza războiului, existau destul de mulţi analfabeţi", explică Matei Vişniec.

Au existat şi la noi tentative, în anii '50

Criticul şi istoricul de film Cristina Corciovescu aminteşte că şi în România au existat unele tentative de a dubla filmele, inclusiv cele sovietice, dar fără succes. „Au existat încercări timide, în anii '50-'60 ale secolului trecut, de a se dubla filmele străine. Printre ele, în 1961, filmul italian «Il Posto» / «O slujbă sigură», de Ermanno Olmi. Rezultatele au fost însă nesatisfăcătoare, iar televiziunea era prezentă în puţine case, astfel încât în scurtă vreme s-a renunţat".