Daniel Funeriu: Să transformăm România din ţara lui "merge şi aşa", în ţara lui "yes, we can!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Funeriu
Daniel Funeriu

Ministrul Educaţiei Daniel Funeriu a apreciat, duminică, că România poate să se transforme dintr-o ţară unde "merge şi aşa" în o ţară de tip "yes, we can!".

Prezent la Gala Olimpicilor Suceveni, Funeriu a spus că una dintre valorile care trebuie să adune întreg poporul este educaţia, informează Mediafax.

Să transformăm România din ţara lui «merge şi aşa», în ţara lui «yes, we can!», ţara în care să arătăm că nu suntem doar consumatori de politici europene, ci suntem şi cei care generează politici europene. Să demonstrăm că suntem puternici, că avem încredere în noi şi că valorile la care m-am referit nu sunt doar vorbe goale, a afirmat ministrul Educaţiei.

Funeriu le-a spus olimpicilor că a trăit în Germania timp de patru ani şi a constatat că atunci când se află în dificultate poporul german se uneşte şi munceşte. În plus, minsitrul a trăit şi în SUA, unde poporul american se strânge în jurul valorii "visului american", cinci ani în Japonia, unde valoarea care uneşte acest popor este istoria şi tradiţia, dar şi în Franţa - 11 ani - unde poporul este ataşat la principiile Revoluţiei Franceze, "Libertate, Fraternitate, Egalitate".

Eu cred că am discutat în van prea mult, cred că, cu toţii, am făcut şi lucruri bune şi greşeli în trecut, dar eu cred că am da un semn de însănătoşire a României foarte bun dacă am cădea cu toţii de acord că principala valoare în jurul căreia trebuie să ne unim când este dificil sunt copiii noştri, este educaţia. Să încetăm să luptăm războaiele trecutului şi să câştigăm bătălia viitorului, a spus Funeriu.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite