Dan Dungaciu: Menţinerea în izolare a Harghitei şi a Covasnei, cel mai anti-maghiar proiect, care nu aparţine însă românilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Dungaciu spune că în Ţinutul Secuiesc problema se pune faţă de crearea unei autonomii de facto, nu de iure
Dan Dungaciu spune că în Ţinutul Secuiesc problema se pune faţă de crearea unei autonomii de facto, nu de iure

Menţinerea în izolare a judeţelor Harghita şi Covasna este cel mai anti-maghiar proiect care se defăşoară astăzi în România, iar acesta nu este unul românesc, afirmă sociologul Dan Dungaciu.

Cu prilejul comemorării a 20 de la evenimentele de la Târgu Mureş, când în urma confruntării dintre români şi maghiari au murit 5 oameni, iar alţi 300 au fost răniţi, sociologul Dan Dungaciu, ale cărui rădăcini sunt în acest oraş, a răspuns pentru adevarul.ro la câteva întrebări.

VIDEO Târgu Mureş 1990: Conflict între maghiari şi români sau reactivarea fostei Securităţi?


Se împlinesc 20 de ani de la tragicele evenimente din martie 1990 de la Târgu Mureş, care era starea de spirit atunci, de amble părţi?

Depinde ce înseamnă ambele părţi. Dacă includem şi Ungaria în acest peisaj, şi cred că este cazul să o includem, este evident că acolo era mai multă coerenţă în raport cu acţiunile pe care Budapesta urma să le întreprindă, decât exista la Bucureşti, care a fost, ca de multe ori după 1990, defensiv.

Să spui că tot ce s-a întâmplat în martie la Târgu Mureş a fost atunci manipulare este la fel de exagerat cum ai spune că tot ce s-a întâmplat pe străzile din Târgu-Mureş în martie a fost ceva spontan.

Şi una şi alta dintre afirmaţii sunt excesive. Adevărul este undeva pe la mijloc: au existat şi interese din afara comunităţilor române şi maghiare, dar şi tensiuni care s-au acumulat până la acel moment.

Important este să spunem însă că evenimentele din martie 1990 au avut rolul unei hârtii de turnesol. Au indicat trei lucruri: promptitudinea cu care s-a mişcat partea maghiară, care a câştigat evident războiul mediatic care a urmat după confruntări, prezentându-se ca victimă în presa internaţională, alimentată prompt de fotoreporterii prezenţi atunci la faţa locului. Imaginile filmate de cameramanul irlandez au ţinut prima pagină a ziarelor internaţionale, iar dezminţirea legată de faptul că cel maltrat (Mihăilă Cofariu n.r.) în omagini nu era maghiar, ci român, nu a venit niciodată... A fost un element important, care a pus atunci Bucureştiul într-o poziţie deloc favorabilă. De aici şi al doilea aspect: senzaţia că Bucureştiul a fost timorat, părea depăşit de evenimente, era defensiv şi conjunctural.

Atitudinea populaţiei a evitat genererea unor evenimente de tipul fostei Iugoslavii

În al treilea rând, actorul cel mai important a fost populaţia românească (dar şi cea maghiară din zonă). Populaţia românească a reacţionat atunci, după evenimente, prin forme de auto-organizare formale, dar şi informale (asocieri de tipul „Vatra Românească”, boicotul tacit dar eficace al judeţelor Harghita şi Covasna care îşi declarau, ridicol, autonomia etc.). Chiar dacă astăzi acele forme de ripostă par naive sau inadecvate, atunci au avut un rol crucial, atât pe plan intern dar şi plan extern, pentru că, îndrăznesc să o spun, reacţia populaţiei în timpul şi după evenimentele din martie 1990 a determinat până la urmă pe cei care făceau evaluări politicie şi geopolitice în zonă să concluzioneze că România nu este Iugoslavia.

Este de subliniat că, dincolo de tensiunile de moment, nici populaţia maghiară nu s-a manifestat ulterior aşa cum ar fi sperat unii lideri ai ei (dintre care unii au luat drumul Budapestei, alţii al... Găgăuziei), respectiv că animozităţile române – maghiare, care existatu, evident, după confrutările violente din Târgu-Mureş, nu au mai ajuns la un prag critic şi nu s-a mai putut face nicio comparaţie cu evenimentele care se pregăteau de fierbere în fosta Iugoslavie. Atitudinea populaţiei a fost decisivă.

Cum a reacţionat Budapesta?

Partea maghiară a continuat ofensiva, încercând, probabil, să menţină problema pe agendă, beneficiind de un lobby solid mai ales în SUA – lobby pe care astăzi nu îl mai are. La 13 august 1990, agenţia de ştiri MTI transmitea declaraţia celui dintâi prim-ministru al Ungariei democrate, Jozsef Antall, prin care acesta se considera prim-ministru peste 15 milioane de unguri: “Sunt, în spirit, prim-ministru al 15 milioane de unguri”.

Cifra este nimic altceva decât un mit naţional: Ungaria are o populaţie de peste zece milioane de maghiari, dar mai bine de o jumătate de milion sunt români, slovaci, sloveni, germani, ţigani etc. Aproximativ jumătate de milion de unguri trăiesc în Slovacia, aproximativ 1400000 în România, 300 000 în Serbia-Muntenegru. Nici adunând minorităţile din Ucraina, Slovenia, Croaţia, Austria sau chiar SUA şi vestul Europei nu se poate ajunge la cifra indicată emfatic de prim ministru maghiar.

Că declaraţia lui Antall este firul roşu al politici maghiare faţă de co-naţionalii de dincolo de graniţele Ungariei - chiar şi atunci, sau mai ales atunci, când devenise limpede că iredentismul anilor 90 trebuie abandonat - o probează limpede şi alte declaraţii politice, provenite din doctrine, teoretic, divergente, dar în perfect consens.

În 1999, primul-ministru Victor Orban declara: “Toţi cetăţenii Ungariei şi ungurii din afara graniţelor sunt membrii ai unei singure şi indivizibile naţiuni”.

Un alt premier al Ungariei, Peter Medgyessy, afirma, în 2002: “Sunt prim-ministru a 10 milioane de unguri, din punct de vedere constituţional, dar am o responsabilitate istorică faţă de 15 milioane de unguri ai întregii naţiuni maghiare”.

Totodată, în preambulul „Legii statului maghiarilor din ţările învecinate”, din 2003, scrie „[legea] este menită să asigure faptul că ungurii care trăiesc în ţările învecinate sunt parte componentă a naţiunii ungare întregi”.

Astăzi, după 20 de ani de democraţie, care este percepţia românilor faţă de maghiarii din ţara noastră? Ce s-a schimbat din 1990 şi până astăzi?

Percepţia populaţiei României, în special a Transilvaniei, faţă de Budapesta a rămas reticentă. Cercetările sociologie consacrate „fricilor românilor”, realizate în anii 90, înregistrau rezultate aparent surprinzătoare. Fricile erau distribuite în raport cu frontierele României pe direcţiile Est şi Vest, adică pe direcţia Rusia (Ucraina-Republica Moldova) şi Ungaria. Asta, în ciuda faptului că, la frontiera României - cu Iugoslavia, de data asta, chiar se petrecea un război! Dar populaţia nu era angoasată de acest fapt, ci tot de potenţialul agresor din partea unor „amici” tradiţionali, cum erau percepute Rusia şi Ungaria.

Cu timpul sigur că lucrurile s-au schimbat, dar nu trebuie să exagerăm. Faptul că minoritatea maghiară este reprezentată de o formaţiune etnică şi votează etnic de vreo 20 de ani încoace este destul de semnificativ. Adică, în ciuda discursurilor elegante şi europene ale unor lideri UDMR, comportamentul de vot al ungurilor rămâne izolaţionist şi neîncrezător faţă de majoritate.

Care sunt problemele care s-au rezolvat între cele două părţi şi care sunt cele care încă nu s-au rezolvat?


Nu trebuie să plecăm de la ipoteza că totul se poate rezolva în ceea ce priveşte raporturile etnice dintre populaţii. Aşa este şi cazul relaţiilor româno-maghiare. Nu e totul ideal, sperăm să fie tolerabil. La noi s-a mers pe ideea că, odată menţinută permanent la guvernare, UDMR-ul se va domestici, se va simţi parte tot mai consistentă a întregului numit România, astfel încât tendinţele autonomiste vor ieşi din peisaj. Din păcate acest tip de judecată nu s-a confirmat până la capăt. Pentru că, pe de altă parte, spirala revendicărilor a crescut constant şi neclintit.

Se cer astăzi lucruri care, cu 5-10 ani în urmă păreau de neimaginat inclusiv pentru liderii maghiari. Şi totuşi, s-a mers şi se merge cu paşi mici, calculaţi, coerenţi. Nu spun că toţi liderii UDMR gândesc la fel, dar este clar că nu de fiecare dată există coerenţă între acţiunea politică şi declaraţia politică la domniile lor, cel puţin a unor dintre ei.

Există un proiect de reorganizare administrativă a ţării în 16 judeţe prin care, spun unii membrii ai UDMR, s-ar putea ajunge la dobândirea autonomiei Ţinutului Secuiesc. Ce implicaţii credeţi că ar avea această reorganizare?

Să vedem deocamdată respectiva reorganizare... Eu nu o văd nici măcar la orizont. Trecând la lucruri mai concrete, cea mai importantă problemă pe agenda româno-maghiară este aceasta: menţinerea în izolare a judeţelor cu majoritare maghiară Harghita şi Covasna. Dacă cineva a urmărit asta deliberat, cum se pare că au încercat să facă unii primari UDMR, este cel mai mare duşman al maghiarilor din România! Să ţii izolate şi subdezvoltate aceste judeţe, pentru a nu intra acolo oameni de afaceri români care ar putea introduce cele două judeţe sărace ale României în circuitul economic şi, prin asta, chipurile, să distrugă proporţia demografică favorabilă ungurilor, este cel mai antimaghiar act care s-a comis vreodată în România.

Îndrăznesc să spun că chestiunea maghiară există în România în forma actuală pentru că cele două judeţe sunt în continuare izolate! E suficient să mergeţi cu maşina dinspre Braşov spre Covasna pentru ca diferenţa să fie vizibilă: nivel de locuire, şosele, infrastrucură în general.

Adunarea Aleşilor Locali din Ţinutul Secuiesc a adoptat, săptămâna trecută, o hotărâre prin care limba maghiară devine oficială în judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, cu aceleaşi drepturi ca limba oficială a statului Care sunt şansele de autonomie şi de a instaura limba maghiară în Ţinutul Secuiesc?

Nicio şansă de oficializare. Adunare generală a aleşilor locali din „Ţinutul Secuiesc” nu poate adopta nicio hotărâre cu efect juridic. În ultimii ani, au fost mai multe liste cu revendicări din partea reprezentanţilor comunităţii maghiare, dar nu s-a mers mai departe, iar cele rezonabile s-au clarificat.

Problema este alta: crearea unei autonomii de facto, nu de iure. Adică autorităţile române nu mai spun nimic pentru că nu există „probleme juridice”, reprezentanţii maghiarilor nu vor mai urmări confirmări formale, juridice, doar confirmări pe teren. Aici văd eu pericolul, în acest modus vivendi care riscă să se instaleze inclusiv din calcule de poltică internă meschine şi periculoase pe termen mediu şi lung.

Pe de altă parte, depinde şi de prestaţia Budapestei după viitoarele alegeri, în care FIDESZ (opoziţia conservatoare n.r) câştigă sigur, iar gruparea extremistă Jobbik (cu Garda maghiară, oficial desfiinţată) va intra în Parlament. Nu văd o alianţă formalizată între cele două, dar nu exclud una tacită, pe sub masă, mai ales în ceea ce priveşte o serie de proiecte.

Unul dintre ele ar putea fi resuscitarea celui legat de dubla cetăţenie în Ungaria, care nu a fost validat prin referendum din cauza prezenţei mici. Adăugaţi la asta şi rezultatul votului din Slovacia, care are alegeri la o diferenţă de circa 2 luni faţă de Ungaria şi, evident, criza economică care ar putea pune gaz pe foc.

Toate lucrurile aceastea contează pentru că, la fel ca şi în 1990, relaţia româno-maghiară nu a avut doar o dinamică internă, ci şi externă.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite