Dacia cucereşte inimile nemţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Visul a devenit realitate, cel puţin pentru unii români. Dacia se bate, de la egal la egal, cu un sinonim al fiabilităţii, BMW.

Mai mult, Dacia este învingătoare exact acasă la bavarezi, în Germania. Marca Dacia s-a clasat pe locul al doilea într-un studiu al satisfacţiei posesorilor de vehicule din Germania realizat de JD Power şi revista germană „Auto Test". Marca românească a obţinut un punctaj de 836 de puncte din 1.000, la egalitate cu BMW. Dacia Logan s-a poziţionat pe locul al doilea în clasamentul modelelor de clasă mică.

Compania de cercetare a pieţei JD Power a măsurat nivelul de satisfacţie a clienţilor în funcţie de patru criterii-cheie: atractivitatea vehiculului (performanţă, design, confort); calitate şi fiabilitate; costuri de întreţinere (consum, poliţe de asigurare, costuri de reparaţii) şi calitatea serviciilor reparatorilor agreaţi. Studiul a fost realizat în perioada ianuarie-martie 2010, pe baza a 16.330 de interviuri online cu clienţi care au deţinut un vehicul timp de aproximativ doi ani. Au fost evaluate modelele a 25 de mărci, acoperind toate clasele auto.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite