D. Costin, liderul BNS: Renunţarea lui Băsescu şi Boc la serviciile Jandarmeriei şi Poliţiei ridică mari semne de întrebare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS) Dumitru Costin a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că renunţarea, atât din partea şefului statului, cât şi a primului ministru, la serviciile Poliţiei şi Jandarmeriei naşte "mari semne de întrebare".

"Declaraţiile lui Băsescu şi Boc prin care renunţă la serviciile Jandarmeriei şi Poliţiei ne ridică mari semne de întrebare. Noi considerăm că urmează să ducă la modificarea cadrului legislativ din România şi la restricţionarea unor drepturi civice. Ne pregătim pentru consolidarea unui stat opresiv", a declrat Costin.

Acesta a amintit de interesul pentru modificarea Legii Sindicatelor, precum şi strategia de Apărare elaborată de CSAT, prin care presa este identificată ca "ameninţare" la adresa statului de drept.

Preşedintele BNS a precizat că este convins că cei care au organizat mitingul de vineri, la care au participat şi poliţiştii, paznicii din penitenciare şi vameşii, precum şi alţi funcţionari publici, cunoşteau faptul că participarea la protest nu se putea face cu arma din dotare la brâu.

"Mă îngrijorează apariţia unor participanţi, asta din declraţiile celor trimişi să supravegheze protestul, care purtau armamentul din dotare", a adăugat Dumitru Costin.â

Preşedintele Traian Băsescu a renunţat, de vineri ora 17:00, la serviciile Poliţiei Rutiere pentru coloanele prezidenţiale. Şeful statului a luat această decizie după protestul poliţiştilor de ieri. Informaţia a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al preşedinţiei, Valeriu Turcan.

Decizia sa a fost copiată şi de primul ministru Emil Boc. Premierul i-a informat pe poliţişti că nu mai are nevoie de serviciile lor la întoarcearea din New York, potrivit liderilor de sindicat ale poliţiştilor, citaţi de Realitatea Tv.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite