EXCLUSIV Procurorii DIICOT au pus sechestru pe Volvo-ul lui Sereş şi pe maşinile de fiţe ale şefilor de la Hidroelectrica

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În vederea recuperării prejudiciului de 135 de milioane de euro, din dosarul de complot şi subminare a economiei naţionale Hidrolectrica,  procurorii DIICOT au pus sechestru asigurator asupra mai multor bunuri mobile şi imobile ale fostului ministru al Economiei Codruţ Sereş şi ai celor opt directori trimişi în judecată în această cauză.

Potrivit rechizitoriului, valoarea bunurilor sechetrate este de 6.197.758 de lei, 401.787 de euro şi 1.780 de dolari.

Acuzaţii DIICOT: „Negustorii de energie” au pus în pericol România! „Sereş a muşamalizat raportul Corpului de Control”


Casa, terenurile şi Volvo-ul

În cazul lui Codruţ Sereş s-a aplicat sechestru asigurator asupra unor bunuri şi sume de bani din conturi bancare în valoare totală de 121.688 de lei, şi 36.000 de euro. Imobilele: o casă în Calea Florească- Bucureşti cu o valoare de impunere de 121.645 de lei, două terenuri şi un imobil în comuna Grădinari (Giurgiu). DIICOT a pus sechestru şi pe autotirsumul fostului ministru al Economiei, un Volvo cu o valoare de aproximativ 15.000 Euro.

Au sechestrat Jaguarul şi Touaregul lui Eugen Pena

Eugen Pena, fostul director general al Hidroelectrica in perioada 1 ianuarie 2002 - 1 noiembrie 2003, are pus sub sechestru un Touareg Volswagen şi un Jaguar XF, un apartament pe Calea Victorie (Bcureşti)  şi două vile din Slatina şi Breaza.


Acuzaţii: complot şi subminarea economiei naţionale


Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală îl acuză pe Codruţ Sereş de complot şi subminarea economiei naţionale. 

În acest dosar procurorii i-au mai deferit justiţiei pe cei care făceau parte din conducerea Hidroelectrica, respectiv pe Eugen Pena, fost director general, Victoria Geormăneanu, fost director economic, George Lavinius Asan, director furnizare, Nicolae Opriş, fost şef Serviciu Marketing - Furnizare, Traian Oprea, director general, Georgeta Iosif, director economic.

Mai multe detalii despre acest dosar în articolul

Codruţ Sereş şi foştii şefi de la Hidroelectrica au fost trimişi în judecată pentru subminarea economiei naţionale

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite