„Cutia milei“, golită de recesiune

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Cutia milei“, golită de recesiune
„Cutia milei“, golită de recesiune

Preoţii spun că greutăţile îi împing pe oameni să meargă la biserică să se roage, însă nu mai au bani să-i ajute pe nevoiaşi. În multe parohii, numărul credincioşilor care participă la slujbe a scăzut. La fel şi contribuţiile anuale către biserică, “cutia milei” fiind aproape goală.

Preotul doctor Claudiu Băzăvan, de la Catedrala “Eroii Neamului – Înălţarea Domnului”, situată în cartierul Vest al Ploieştiului spune că anul acesta contribuţiile celor 4.000 de credincioşi din parohia sa au scăzut considerabil.

Astfel, dacă în urmă cu câteva luni peste 65% din ploieştenii arondaţi Catedralei plăteau contribuţia anuală de 50 de lei pentru ajutorarea bisericii, acum doar 25% o mai fac. 

Cele mai afectate sunt însă parohiile de cartier. Preoţii ţin slujbe cu bisericile aproape goale. “Sunt lipsuri mari. Vin din ce în ce mai puţini oameni, ne descurcăm foarte greu cu banii, plătim utilităţile, lumina şi căldura din buzunarele noastre şi ale rudelor”, spune un alt preot din Ploieşti.

Oamenii vin, se roagă şi pleacă. “Altădată se făceau donaţii importante, primeam sponsorizări, acum nu mai putem cere oamenilor să ajute biserica pentru că nu au de unde”, a mai spus preotul. Nici credincioşii  care merg la biserica de la Spitalul Judeţean Ploieşti nu sunt mai darnici.

“În ultimele trei luni luni am adunat din donaţii câte 300, 400 de lei. Acum fiecare persoană dă cât poate, un leu, doi, mai mult monede”, explică preotul bisericii “Sfântul Vasile cel Mare”, Claudiu Ene.

Mai multe cereri de ajutor

Pentru că au scăzut contribuţiile, preoţii spun că le este din ce în ce mai greu să susţină programele sociale aflate în derulare de câţiva ani. “Monitorizăm 30 de familii sărmane pe care frecvent le ajutăm nu doar cu consiliere duhovnicească, ci şi cu bani sau hrană.

Deocamdată îi putem ajuta, însă nu ştiu pentru cât timp”, a mai spus preo­tul doctor Băzăvan. Criza financiară se simte de ceva timp şi în buzunarele eneroaşilor din Piteşti. „Când aveam, lăsam câte zece-douăzeci de mii. Acum de unde?  Eu am iesit astă-vară la pensie pe caz de boală.

Soţul e şomer din decembrie şi banii sunt tot mai puţini. Se zice că e bine să pui ceva în cutia milei că o să-ţi fie bine pe lumea de dincolo. Deocamdată e greu pe lumea asta”, a spus Marcela Simion, una dintre femeile care se rogă la Biserica Maica Precista din Piteşti.

Dacă numărul celor care îşi mai permit să pună câte ceva în cutia milei este din ce în ce mai mic, numărul oamenilor care solicită ajutor de la biserici este tot mai mare.

„Sunt oameni care nu mai au cu ce să-şi plătească întreţiterea, chiria, care caută la noi un sprijin, pe care tot de la cutia milei îl acordăm”, a precizat preotul Lucian Grigore de la Biserica Sf. Gheorghe din Piteşti. 

Preoţii mai spun că cei mai fideli donatori sunt bătrânii. „Nu pot să nu mă gândesc la cei care nu au un colţ de pâine. Şi eu trăiesc doar din pensie, însă un leu de la mine, unul de la altul, se adună”, spune Elena Mihăilă, o bătrână din Constanţa. În cutia milei strecoară două bancnote de 1 leu. „De la mine mai puţin, de la Dumnezeu mai mult“, şopteşte ea.

Schimbă bijuteriile pentru mâncare


Patronii caselor de amanet din împrejurimile Spitalului Judeţean de Urgenţă din Craiova spun că 30% din clienţi sunt doljeni internaţi aici.

„Vin multe femei îmbrăcate în pijamale, în halate, care-şi scot cerceii din urechi şi inelele de pe degete şi le amanetează cu lunile. Îmi spun că n-au bani să-şi cumpere de-ale gurii”,  a declarat Ilie Buştean, patronul casei de amanet vis a vis de SJU.

Lipsa de medicamente din spitale este un alt motiv pentru care craiovenii sunt dispuşi să renunţe la bijuterii. „Îmi cumpăr singură medicamentele, de o săptămână trebuie să mă îngrijesc mai mult eu de tratament.

Am rămas în pană de bani, iar boala nu aşteaptă după buget. Singura soluţie, amanetul!”, a spus Rodica, o pacientă de la SJU.

Potrivit patronului casei de amanet, 95% din bolnavi se întorc să-şi recupereze bunurile.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite