Curtea joacă în prelungiri tăierea pensiilor şi a salariilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Magistraţii constituţionali au dezbătut ieri timp de opt ore legile austerităţii, fără a ajunge la un verdict. Curtea Constituţională va relua azi discuţiile privind reducerea pensiilor şi a salariilor.

Miza dezbaterilor constă în aprobarea sau nu a celor două legi care prevăd reducerea salariilor cu 25% şi a pensiilor cu 15%, precum şi recalcularea pensiilor speciale.

(PDF) Sesizările de neconstituţionalitate depuse de PSD

Printre cei care beneficiază de pensii speciale se numără inclusiv judecătorii Curţii Constituţionale, dar şi parlamentarii, magistraţi, şi militarii. „Noi am avut dezbateri de la ora 9.00 la ora 17.00, sunt 5 dosare. Vom relua dezbaterile mâine şi vom lua o decizie dacă se epuizează dezbaterile", a fost explicaţia furnizată de preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean.

Lăzăroiu vorbeşte despre majorAREA taxelor

Şedinţa de ieri a Curţii Constituţionale este prima în noua formulă, după numirile a trei judecători, care au asigurat un raport favorabil actualei Puteri. În prezent, 5 dintre cei 9 judecători sunt numiţi de Palatul Cotroceni, PDL şi UDMR. Varianta unui vot politic a fost respinsă de consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu.

„Nu cred că în momentul ăsta putem spune că ar fi vorba de o decizie politică. Dacă ar fi aşa de simplu, terminau foarte repede, terminau la ora 14.00", a declarat Lăzăroiu postului Realitatea TV. „Dacă legile tăierilor sunt declarate neconstituţionale, va trebui să trecem la majorarea taxelor. Problema deficitului rămâne, indiferent ce decide CCR", a mai spus Lăzăroiu.

Argumentele contestatarilor

În discuţiile de ieri, magistraţii au analizat cinci contestaţii la cele două proiecte de legi. PSD şi magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au contestat ambele proiecte de lege, în timp ce PNL a contestat doar legea prin care se taie pensiile şi salariile. Social-democraţii şi liberalii invocă, printre altele, obligaţia constituţională a Guvernului de a asigura cetăţenilor un trai decent.

Juriştii celor două partide consideră că invocarea siguranţei şi securităţii naţionale nu se fundamentează în situaţiile care pot afecta drepturile de natură salarială. „Motivarea acestor legi, în speţă criza economică şi cuantumul ridicat al cheltuielilor publice, nu fac parte din cazurile enunţate de articolul 53 din Legea fundamentală", susţin liberalii, iar PSD a adus argumente similare. Ei reclamă şi încălcarea proprietăţii private a cetăţenilor, în contextul în care CEDO a stabilit că noţiunea de bun acoperă şi dreptul unei persoane asupra drepturilor sale de natură salarială. PSD invocă şi faptul că Guvernul introduce o reglementare paralelă cu legea pensiilor, fapt interzis de Constituţie.

PSD şi PNL au viziuni diferite în cazul unei decizii negative a Curţii. Senatorul PSD Lia Olguţa Vasilescu a afirmat că social-democraţii se vor adresa CEDO şi Curţii Europene de Justiţie dacă legile de austeritate ale Guvernului Boc vor fi declarate constituţionale. „Vrem să fim pregătiţi pentru orice alternativă, cât ar fi ea de neagră, şi pentru că săptămâna trecută Traian Băsescu şi-a văzut visul cu ochii şi a obţinut acea majoritate de care avea nevoie la CCR", a spus Olguţa Vasilescu.

Alina Gorghiu, şefa comisiei juridice a PNL, a menţionat că soluţia cea mai bună este ca pensionarii să atace individual deciziile de reducere a pensiilor, iar hotărârile CEDO să fie invocate în faţa instanţelor.

La promulgare sau înapoi în Parlament

Cele două legi asumate de Guven în faţa Parlamentului vor ajunge direct pe masa preşedintelui Traian Băsescu, pentru promulgare, în cazul în care Curtea le va declara constituţionale. În cazul unui răspuns contrar, măsurile adoptate de Executiv se vor întoarce în Parlament pentru noi dezbateri şi pentru a fi puse în acord cu motivarea magistraţilor Curţii.

Guvernul nu a pregătit însă o variantă de rezervă în cazul declarării acestor legi neconstituţionale. În acordul negociat cu finanţatorii externi se prevede însă că, dacă măsurile Guvernului nu vor putea fi puse în aplicare, se va ajunge la soluţia susţinută de FMI, adică majorarea taxelor.

Executivul a întârziat deja aplicarea planului de austeritate, în condiţiile în care tăierile de pensii şi salarii ar fi trebuit să-şi facă efectul de la 1 iunie. Dacă judecătorii constituţionali nu vor da un verdict cât mai rapid, sunt şanse ca tranşa de la FMI să întârzie. Fondul urmează să discute pe 28 iulie scrisoarea de intenţie negociată cu Guvernul de la Bucureşti, iar până la această dată cele două legi ar trebui să fie în vigoare.

Măsurile asumate de Guvern

- reducerea cu 25% a salariilor, sporurilor şi a altor plăţi de natură salarială pentru toţi angajaţii din sectorul public. Reducerea va fi aplicată şi salariilor din Banca Naţională a României, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private şi Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. În situaţia în care astfel rezultă o valoare mai mică decât valoarea salariului minim brut pe ţară, suma care se acordă este de 600 de lei.
- reducerea cu 15% a pensiilor şi a altor transferuri sociale. Pensia minimă garantată a fost transformată în indemnizaţie socială, iar valoarea ei a fost menţinută la 350 de lei.
- verificarea modului în care au fost acordate ajutoarele sociale şi pensiile de invaliditate şi înăsprirea condiţiilor de obţinere a acestora.
- indemnizaţia pentru creşterea copiilor a fost redusă cu 15%, fără a fi mai mică de 600 de lei, iar trusoul pentru nou-născuţi a fost eliminat.
- ajutorul financiar acordat la întemeierea familiei nu se mai acordă, însă venitul minim garantat rămâne la aceeaşi valoare.
- revoluţionarii din decembrie 1989 şi urmaşii de erou-martir nu vor mai beneficia de transport gratuit cu mijloacele de transport în comun şi pe cale ferată.
- pensiile speciale ale magistraţilor, ale parlamentarilor, ale personalului aeronautic şi ale foştilor angajaţi ai Curţii de Conturi vor fi recalculate în 30 de zile, în timp ce pensiile militare de stat şi pensiile poliţiştilor şi funcţionarilor din administraţia penitenciarelor vor fi recalculate în 5 luni.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite