Adevarul.ro

Sportul cu pietre de granit pe gheaţă devine din ce în ce mai popular. Originile se pierd undeva în negura timpului, între menţionările scrise din Scoţia şi ilustrările pictorului flamand Pieter Breugel cel Bătrân.

În ultima vreme, un sport aparent ciudat este din ce în ce mai mult promovat şi câştigă din ce în ce mai mulţi adepţi.

Competiţiile se înmulţesc la nivel internaţional şi chiar dacă doar câteva naţiuni sunt cele care domină acest sport, cum ar fi Canada, Statele Unite, Scoţia, ţările nordice sau Germania, totuşi apar noi echipe care se pregătesc să ajungă în top, cum ar fi China, Japonia, Australia sau Noua Zeelandă.

Canadieni jucând curling în anul 1909, în Ontario.

Origini neclare

Începuturile acestui sport nu sunt bine definite. Se crede că el a fost inventat în Scoţia, unde a fost descoperită o piatră asemănătoare celor care se folosesc în joc, gravată cu anul 1511.

De asemenea, primele referinţe scrise despre un joc care presupunea alunecarea unor pietre pe gheaţă au fost descoperite în arhivele unei mănăstiri din oraşul scoţian Paisley.

Legăturile puternice dintre Scoţia şi Ţările de Jos, care sunt evidenţiate şi în istoria jocului de golf, se observă şi în cazul curlingului. Pictorul flamand Pieter Breugel cel Bătrân a realizat două picturi datate 1565 care ilustrează o partidă de curling jucată de ţăranii olandezi.

Un meci de curling din Scoţia, la Dartmouth, în secolul XIX.

Prima grupare organizată se pretinde a fi Kilsyth Curling Club, înfiinţată în oraşul scoţian Kilsyth în 1716, clubul existând şi în prezent.

Tot aici a fost construit şi ceea ce se crede a fi primul teren amenajat special pentru curling, pe locul unei mlaştini. Astăzi însă, din cauza iernilor mai calde, locaţia nu mai este practicabilă.

Canadienii şi-au depăşit maeştrii

Dus peste Ocean, în Canada, de către emigranţii scoţieni, curlingul a cunoscut o dezvoltare uimitoare în noua sa ţară de destinaţie.

Canadienii au adunat de-a lungul timpului 31 de titluri mondiale la masculin şi 15 la feminin, fiind de departe cea mai titrată naţiune în acest sport.

Spre exemplu, inventatorii acestui sport, scoţienii, au doar 4 titluri mondiale la masculin, unde au câştigat de 18 ori medalia de argint şi un singur titlu la feminin.

O pictură datată din 1860 ce reprezintă o partidă jucată la Ayrshire Castle.

Asociaţia canadiană de curling este în prezent una dintre cele mai dezvoltate organizaţii din lume în acest sport, cu peste 900 de cluburi afiliate, cel mai vechi, Royal Montreal Curling Club, înfiinţat în 1807.

Curlingul se dispută între două echipe de patru jucători, care sunt numiţi după ordinea în care intră în dispută. Primul este „lead”, al doilea „second”, al treilea „third” şi al patrulea „fourth”.

Ultimul este de obicei căpitanul echipei sau skip. Regula nu este însă obligatorie, în funcţie de tactica echipei skipul putând arunca al doilea sau al treilea, după necesităţi.

El este de obicei cel mai experimentat jucător şi cel care stabileşte tactica. Pe rând, doi dintre jucători devin sweepers, cei care „mătură” terenul înaintea pietrei.

Fiecare partidă are 10 runde

Fiecare partidă oficială de curling se joacă de-a lungul a 10 runde. În cadrul unei runde, fiecare jucător are la dispoziţie două pietre, reprezentanţii celor două echipe alternând la lansare.

Pantofii de curling au o talpă specială, unul alunecă, unul nu.

Piatra este lansată numai din inerţia corpului jucătorului care alunecă pe gheaţă, nefiind necesară împingerea acesteia cu mâna. „Măturătorii” intervin apoi pentru a ajusta viteza de deplasare şi direcţia pietrei.

Este unul dintre aspectele importante ale jocului, fiind foarte important să ştii când să „mături”. Atunci când se freacă gheaţa, piatra va merge mai departe şi mai drept.

În curling sunt două tipuri de aruncări: „draw” şi „takeout”. Prima plasează piatra pur şi simplu în terenul de ţintă, în timp ce a doua încearcă îndepărtarea pietrelor adverse din acel teren de ţintă.

Rolul „măturătorilor“ este crucial în traiectoria pietrei.

Echipa care are piatra cea mai apropiată de centrul terenului de ţintă, după ce au fost lansate toate cele opt pietre, este recompensată cu câte un punct pentru fiecare piatră aflată mai aproape de centru decât cea mai apropiată piatră a adversarului. Meciul este câştigat de echipa cu cele mai multe puncte după cele 10 runde.