Cum vom strânge cureaua

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul şi-a astupat urechile la doleanţele a peste 50.000 de oameni. Premierul Emil Boc a anunţat, în şedinţa de miercuri a Executivului, că Guvernul intenţionează să îşi asume răspunderea în faţa Parlamentului pentru măsurile de reducere a cheltuielilor bugetare.

1. Reducerea cu 25% a salariilor, a sporurilor şi a altor plăţi de natură salarială pentru toţi angajaţii din sectorul public. În România există 1,360 milioane de angajaţi la stat, din care 674.051 lucrează în administraţia publică centrală, iar alte 686.325 sunt angajate în administraţia publică locală. Aşadar, salariul mediu brut o să scadă de la 2.400 de lei la 1.800 de lei. În urma unei campanii „Adevărul", reprezentanţii Guvernului au anunţat că vor aplica această reducere şi în cazul angajaţilor din companiile de stat. Preşedintele Traian Băsescu susţine că această reducere trebuie aplicată uniform la toate salariile.

2. Reducerea pensiilor cu 15%. Tăierea se va opera prin reducerea  punctului de pensie, care o să scadă de la 732,8 lei, cât este acum, la 623 de lei, de la 1 iunie. Vor fi afectate 5,521 milioane de pensionari, număr ce include şi foşti agricultori. Aceeaşi reducere urmează să fie aplicată şi în cazul ajutoarelor sociale. UDMR, UNPR şi sindicaliştii cer ca pensiile minime, respectiv cele mai mici de 1.000 de lei, să nu fie atinse.

3. Reducerea indemnizaţiilor pentru creşterea copiilor cu 25%. Această indemnizaţie, acordată pentru creşterea copilului de până la doi ani, scade cu 25%, valoare ce se calculează ca 85% din media veniturilor salariale obţinute în ultimele 12 luni de activitate. Scad 68.404 din cele 193.000 de indemnizaţii, adică cele care depăşesc plafonul minim de 600 de lei.

4. Extinderea bazei de impunere pentru impozitul pe venit pentru a include tichetele de masă, veniturile din câştigurile de capital şi eliminarea scutirilor acordate programatorilor din sectorul IT. Sindicaliştii au propus şi impozitarea veniturilor din drepturile de autor, dar şi blocarea transferului către pilonul II de pensii.

5. Adoptarea unui proiect pentru combaterea evaziunii fiscale. Guvernul a analizat ieri într-o primă lectură acest proiect. Potrivit documentului, Achiziţiile intracomunitare de cereale, legume, fructe, carne, peşte, flori, zahăr şi materiale de construcţii vor avea TVA, iar pentru tranzacţiile în interiorul ţării cu aceleaşi produse, la care se adaugă pâinea, va fi aplicată taxarea inversă, respectiv la beneficiar.

6. Reducerea numărului paturilor din spitale cu 9.200 şi închiderea a 150 de spitale pentru care nu se vor înnoi autorizaţiile de funcţionare.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite