Cum să te angajezi pe timp de criză
0Ofertele tot mai puţine puse la bătaie de patroni în ultima perioadă au dus la reducerea numărului de târguri de joburi. Specialiştii în recrutare spun că nu este imposibil să te angajezi în timp de recesiune. Important este să ai un plan bine pus la punct şi să nu aplici pentru un job la care nu te pricepi.
În primul an de recesiune, numărul locurilor de muncă s-a înjumătăţit şi a crescut concurenţa între aspiranţii la un job.
Dacă toamna trecută marile companii participau la cel puţin două târguri de joburi, în 2009 lipsa cererii i-a determinat pe organizatorii acestor evenimente să-şi amâne planurile. „Pe piaţa muncii există oportunităţi foarte mici, motiv pentru care am amânat până în primăvara anului viitor târgul «Angajatori de Top», programat pentru luna aceasta", a declarat Ana Giurcă, organizator.
Specialiştii în recrutare spun că ofertele de angajare s-au redus anul acesta la jumătate faţă de 2008. „Firmele acordă o atenţie mai mare persoanelor pe care le selectează, fiindcă au de unde. Până acum existau fluctuaţii foarte mari de personal. Problema e că aplicanţii pentru aceste posturi se angajează mai greu", a explicat Ecaterina Cocora, reprezentant al agenţiei de recrutare Manpower Iaşi.
Creşterea cerinţelor angajatorilor nu trebuie să fie un obstacol pentru candidaţi, spun specialiştii în recrutare. Aceştia vin şi cu câteva sfaturi pentru cei care vor să facă o impresie bună la interviuri. „Candidaţii trebuie să se informeze în prealabil despre firma angajatoare. Ei trebuie să aplice pentru un post unde au competenţe reale", a adăugat Cocora.
„În primul rând trebuie să decizi foarte clar ce vrei în viaţă. Pasul al doilea: găseşte-ţi un ajutor, o persoană care a trecut prin astfel de momente şi care te poate sfătui. Apoi, fă-ţi un program de viaţă disciplinat, dar şi un plan de «bătaie», pe zile" , afirmă Andy Szekely, infoprenor.
Piaţa muncii îşi va reveni în primăvară
Specialiştii spun că există tot mai multe semnale că piaţa job-urilor îşi va reveni din primăvara lui 2009. „Firmele dau semne că vor să reia angajările, iar din primăvară vom putea să reluăm târgurile de locuri de muncă. Va fi ceva mai bine decât acum", a precizat Ana Giurcă.
Ultima ediţie a târgului „Angajatori de Top", din 2008, a adus doar la Iaşi peste 60 de companii naţionale şi multinaţionale, care au oferit peste 1.000 de locuri de muncă. În urma interviurilor peste 500 de tineri au obţinut postul căutat.