Cum fug de Justiţie Năstase şi Becali
0
Politicianul şi europarlamentarul încearcă să scape de anchetele DNA invocând excepţii de neconstituţionalitate respinse în trecut de Curtea Constituţională. Fostul premier Adrian Năstase şi finanţatorul Stelei, Gigi Becali, au scăpat, pentru moment, de judecată după ce procesele lor au fost suspendate până la pronunţarea Curţii Constituţionale.
Atât Năstase, cât şi Becali şi-au exprimat - pe perioada cercetărilor la DNA - dorinţa de a ajunge în instanţă invocând îndoieli în ceea ce îi priveşte imparţialitatea procurorilor anticorupţie.
Odată ajunşi în instanţă, Adrian Năstase şi Gigi Becali - primul cu dosarele „Trofeul Calităţii" şi „Mătuşa Tamara", al doilea cu „Valiza cu euro de la Cluj" - au purces la tergiversări ale proceselor.
Mită în arbitraj
Marţi, Înalta Curte a admis o excepţie de neconstituţionalitate invocată în procesul „Mătuşa Tamara" de către avocatul lui Ion Melinescu, fost director de la Oficiul pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor - acuzat că ar fi primit funcţia de la Adrian Năstase pentru a sustrage din instituţia pe care o coordona acte care o incriminau pe soţia fostului premier.
Excepţia vizează legislaţia care reglementează activitatea DNA şi se referă la faptul că „procurorii din DNA sunt numiţi în funcţie de procurorul-şef al DNA cu avizul CSM", câtă vreme "pentru restul procurorilor promovările în funcţii se fac pe bază de concurs".
S-ar crea astfel, în opinia contestatarilor, două categorii de procurori şi s-ar încălca principiul constituţional al egalităţii în faţa legii, instituindu-se privilegii şi discriminări. Această excepţie a mai fost ridicată în alte trei dosare până acum şi, de fiecare dată Curtea, Constituţională le-a respins, motivând că legiuitorul a avut dreptul să reglementeze cum doreşte modalitatea de recrutare a procurorilor DNA şi că nu se încalcă niciun principiu constituţional. Cu toate acestea, instanţa supremă a admis excepţia şi a suspendat procesul până la verdictul Curţii Constituţionale.

Gigi Becali este acuzat de dare de mită în dosarul „Valiza“
Putea să-l întrebe pe Mazăre
Dosarul „Trofeul Calităţii" - al doilea în care a fost trimis în judecată Adrian Năstase - a ajuns la Curtea Constituţională încă din luna iunie 2009, fără a se da vreo soluţie până în prezent.
De data aceasta, avocaţii au contestat faptul că, în 2005, legislaţia referitoare la organizarea DNA a fost modificată prin Ordonanţă de Urgenţă, iar Constituţia ar interzice folosirea acestui instrument legislativ într-un domeniu de o asemenea importanţă. Şi această excepţie a mai fost respinsă anterior de către Curtea Constituţională în mai multe dosare, inclusiv într-unul în care era implicat colegul de partid al lui Adrian Năstase, Radu Mazăre.
Valiza suspendată
Ieri, aceeaşi instanţă a admis şi trimiterea la Curtea Constituţională a dosarului „Valiza", în care Gigi Becali este acuzat de dare de mită. Mircea Duţu, avocatul lui Teia Sponte - acuzat alături de Becali de dare de mită - a susţinut că potrivit viitorului Cod Penal, care va intra în vigoare cel mai probabil în 2011, fapta de care este acuzat clientul lui nu mai este incriminată, având în vedere că un salariat al unei societăţi cu capital exclusiv privat urmează să nu mai fie subiect al infracţiunii de dare sau luare de mită.
Înalta Curte a acceptat argumentaţia şi a suspendat şi acest proces până la verdictul Curţii Constituţionale.