Culorile primăverii fac “Promisiuni cromatice”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Micii artişti din Cetatea Banilor ne invită la bucurie şi visare

Buburuzele, Îngeraşii, Fluturaşii, Mărgăritarele, Narcisele, Irişii şi Iepuraşii Grădiniţei Nr. 51 au adus “Culorile primăverii” în plin centrul Craiovei, astăzi, la ora 11.30. Aproximativ 100 de lucrări de artă plastică, realizate de preşcolari sub ochiul atent al educatoarelor, pot fi admirate la Galeria Theodor Aman.
Parada costumelor populare
“Ne pregătim demult pentru această expoziţie. Creaţiile provin din toată grădiniţa. Toate lucrările sunt pline de viaţă şi culoare”, mărturiseşte educatoarea Eugenia Dascălu, care împreună cu Luminiţa Mehedinţeanu s-a ocupat de organizarea acestei manifestări. “Expoziţia este vie, foarte veselă, şi ne creează şi nouă un tonus bun,” spune Rodica Păvălan, purtătorul de cuvânt al Bibliotecii Judeţene.  Vernisajul a fost animat şi de o paradă a costumelor populare specifice altor ţări, prezentată de micuţii grupei Mărgăritarele, care au aflat tainele podiumului de la educatoarele Alexandrina Iancu şi Carmen Roman. Expoziţia va putea fi vizitată timp de două săptămâni, între orele 8 - 19.00. La ora 12.00, o nouă expoziţie anima şi Galeriile Cromatic. Alexandra Gurgui şi Luiza Ghizdavu, eleve ale Liceului de Artă Marin Sorescu, s‑au lansat în “Promisiuni cromatice”, prin pictură. Născute în 1997, micuţele artiste sunt colege de bancă şi merg împreună, de anul trecut, la Cercul de calculatoare al profesorului Iovan Valeriu de la Palatul Copiilor. Amândouă sunt fascinate de imagini, culori, lumini şi penumbre.
“Lucrările lor sunt foarte colorate şi îşi amintesc de copilărie. Am zis că pentru câteva zile putem fi şi noi copii”, spunea astăzi Amelia Etegan, directorul Centrului pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj. S-au aflat la expoziţie şi fluieraşii grupului Muguraşii de la Şcoala Nr. 31.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite