Croitoru: Salariile din sectorul public trebuie să fie decente, dar sistemul nu permite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit consilierului guvernatorului BNR, Lucian Croitoru, salariile din sectorul public trebuie să fie decente, dar sistemul nu permite asta întrucât există un număr prea mare de angajaţi.

Este necesar să se plătească salarii decente în sectorul public. Pe pe altă parte, sistemul nu permite, pentru că pur şi simplu există exces de ocupare. Au prea mulţi oameni de plătit cu salarii mari, a afirmat Croitoru, în pauza unui seminar organizat de Consiliul Concurenţei.

Citiţi şi:

Croitoru (BNR): Căderea economică din acest an ar putea fi mai mare decât estimările oficiale

El a reiterat că ajustarea numărului de angajaţi din sectorul bugetar s-a amânat foarte mult şi că, dacă s-ar fi realizat de la începutul anului trecut, nu se mai punea problema tăierii salariilor cu 25%.

Degeaba discutăm. Problema de fond rămâne ocuparea, iar nivelul salariilor tot va apărea ca problemă mai devreme sau mai târziu, atât timp cât excesul de ocupare se menţine, a arătat Croitoru, potrivit Mediafax.

Consilierul guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, a dat ca exemplu Polonia, un stat care are cu circa 16 milioane de locuitori mai mult decât România şi un plus de doar 100.000 de angajaţi în sectorul public.

Polonia este un exemplu că se poate foarte bine cu un număr mai mic de bugetari. Şi Polonia absoarbe fonduri europene, a spus Croitoru.

Oficialul BNR a arătat că rectificarea bugetară este necesară în prezent întrucât este criză şi se urmăreşte realizarea politicii fiscale, nu deteriorarea deficitului bugetar.

Dacă rectificarea bugetară nu mă duce la o deteriorare a deficitului bugetar, ci doar la realocări, înseamnă că şi-au făcut ajustări în polica fiscală, şi atunci este bună, a explicat Croitoru.

El a menţionat că a fost greşită politica de a realiza câte patru rectificări pe an, ca în 2007 şi 2008.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite