Criza şi proiectele Iaşiului, în mesajele de Ziua Unirii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ieşenii au fost mai reticenţi să aplaude discursurile politicienilor din Piaţa Unirii. În schimb, oamenii s-au îngrămădit să intre în horă

Cu ocazia zilei de 24 ianuarie, oficialităţile prezente la Iaşi au ţinut să facă apel la unitate într-o perioadă de criză economică. „Această criză va trebui să o străbatem solidar în societate indiferent de partidul pe care îl reprezentăm. Să ne ajute Dumnezeu şi să avem tăria să străbatem criza în condiţii de solidaritate naţională”, a transmis Mircea Geoană,  şeful Senatului.
Constantin Simirad, preşedintele Consiliului Judeţean, a cerut, în discursul de astăzi, autorităţilor centrale să dea o mână de ajutor pentru deblocarea proiectului de modernizare a Aeroportului.
„Dorim un Aeroport modern care să permită Iaşiului o intrare în lume. De mai mulţi ani îi rugăm pe cei care au puterea să ne ajute în realizarea acestui vis. Facem un nou apel la cei prezenţi aici. Moldovenii cer celor care vor să ne asculte o mână de ajutor. Vă mulţumesc în numele a celor aproape un milion de locuitori”, a punctat Simirad.
În replică, şeful ţării i-a întins mâna. „Domnul preşedinte Simriad vă întind mâna mea”, a spus Băsescu.
Prezent la manifestările din Piaţa Unirii, Dorin Chirtoacă, primarul Chişinăului, a ţinut să păstreze un moment de reculegere în memoria poetului basarabean Grigore Vieru, decedat în urmă cu o săptămână. „Adevărul este unul, la Chişinău, la Iaşi, la Bucureşti şi la Bruxelles. Să trăiască, România!”, a transmis edilul Chişinăului. Ieşenii vor mai putea, în cursul zilei de astăzi, să participe, de la ora 17.30, la Ceremonialul militar al retragerii cu Torţe pe traseul Piaţa Unirii-Palatul Culturii. Manifestarea va dura până la ora 18.00, după care este programat, în faţa Palatului Culturii, un concert. Pe scenă vor urca artiştii Morandi, Loredana Groza şi Ştefan Bănică Jr. De la ora 20.15, timp de zece minute, va fi un foc de artificii. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite