Criză de medici în spitalele băcăuane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Există 200 de locuri vacante pe care nu se înghesuie nimeni

Spitalele din judeţul Bacău nu au suficienţi medici. De trei ani, unităţile sanitare sunt nevoite să facă faţă crizei acute de personal, în special în ceea ce-i priveşte pe medici şi cadrele medii sanitare (asistenţi). Aceasta deoarece, din 2003, Ministerul Sănătăţii a interzis spitalelor să mai facă angajări chiar pe locurile rămase vacante. Ba mai mult, de la jumătatea anului 2005, nu a mai permis nici ocuparea posturilor rămase libere după plecarea unor angajaţi.
În judeţul Bacău, deficitul de angajaţi în sănătate a ajuns la un nivel îngrijorător, de două mii. Cele mai deficitare specialităţi sunt paraclinicele (laboratoarele de analize medicale), radiologia, anatomia patologică, psihiatria, gastroenterologia, endocrinologia, neurologia, anestezia-terapia intensivă. La Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău ar trebui angajate încă 800 de persoane, din care marea majoritate asistenţi medicali şi medici. Cu toate acestea, ministerul continuă să reducă schema de personal. "În 2004, ne-a anulat 98 de posturi, iar în 2005, 26", a spus şefa serviciului Resurse Umane al SJU. În prezent, raportat la numărul de personal stabilit de minister, cele şapte spitale publice din judeţ au nevoie de încă cel puţin 200 de salariaţi. Din cele 4.003 posturi rămase în schemele de personal, ele au ocupate 3.818. Medicii sunt 491, în loc de 533, iar cadrele sanitare medii, 1.688 faţă de 1.730. Spitalul Municipal Moineşti şi Spitalul Buhuşi nu au neurolog, iar cel din Buhuşi are numai un anestezist. Cele două unităţi sanitare nu au nici farmacişti. Nici Bacăul nu stă foarte bine, deoarece are 15 posturi de doctori libere. Nici la capitolul "asistenţi" lucrurile nu stau mai bine. Spitalul din Bacău are 33 de locuri vacante, cel de Pediatrie - 8, Spitalul Oneşti -13, Spitalul Moineşti - 3 şi Spitalul Buhuşi, tot 3. "Nu se mai poate aşa. Muncim de parcă am fi pe şantier, la normă. Sunt prea mulţi bolnavi de care trebuie să aibă grijă un singur medic sau un singur asistent. Din minister se văd altfel lucrurile, dar dacă ar veni cineva să vadă cum lucrăm în realitate, s-ar lua cu mâinile de cap?, a spus o asistentă de la SJU Bacău. La Secţia Boli Infecţioase Adulţi, unui asistent îi revin 20 de bolnavi. În ultimii trei ani, Ministerul Sănătăţii a blocat toate posturile vacante, cu excepţia celor unice. Însă această excepţie a fost luată în calcul numai până în august 2005. De atunci, spitalelor nu li s-a permis să mai facă angajări nici pe funcţiile unice. După mai bine de jumătate de an, Ministerul Sănătăţii a decis reînceperea angajărilor, dar numai pentru posturile cu studii superioare. Toate posturile vacante de medici, biologi, chimişti sau farmacişti vor fi scoase la concurs în cursul săptămânii viitoare.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite