Criza loveşte dur averile oligarhilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei mai bogaţi 25 de ruşi şi-au văzut averile micşorate cu 230 miliarde de dolari în ultimele luni. Rusul Oleg Deripaska a  pierdut numai în ultimele săptămâni peste 16 miliarde de dolari, după ce acţiunile companiilor sale s-au depreciat considerabil.

Indicele MICEX al bursei de la Moscova a scăzut cu 61% de la vârful atins în luna mai anul acesta. Criza globală a creditării, războiul cu Georgia şi ieftinirea materiilor prime i-au determinat pe investitorii străini să retragă din Rusia 74 miliarde de dolari de la începutul lunii august şi până acum, după cum estimează BNP Paribas.

Iar dacă în 1998 criza financiară a decimat averile marii majorităţi a populaţiei, cea de anul acesta loveşte în mod direct în conturile celor mai înstăriţi. Averile combinate ale primilor 25 de ruşi din topul Forbes s-au diminuat cu 62%, potrivit analiştilor citaţi de Bloomberg, care iau în calcul scăderea acţiunilor la bursă în perioada 19 mai – 6 octombrie, dar şi alte active deţinute de oligarhi.

Numai în ultimele săptămâni, proprietarul celui mai mare producător de aluminiu din lume, Rusal, magnatul Oleg Deripaska, a pierdut 16 miliarde de dolari. Afectat de acceaşi criză de lichidităţi, cel mai bogat om din Rusia a fost nevoit în ultimele săptămâni să-şi vândă acţiunile la  grupul Hochtief şi la Magna International.

Prokhorov a câştigat

Nici proprietarul clubului englez de fotbal Chelsea, Roman Abramovici, nu a rămas imun la criza financiară. El a pierdut 20 miliarde de dolari, în urma deprecierii acţiunilor a două din companiile sale listate la bursa de la Moscova, Evraz şi Highland Gold. Cel mai mare perdant este Vladimir Lisin, în vârstă de 52 de ani, scrie Bloomberg. Participaţia de 85% pe care acesta o deţine la compania producătoare de oţel Novolipetsk Steel  s-a devalorizat cu 22 miliarde în ultimele cinci luni.

Şi cotaţiile acţiunilor companiei rivale, Evraz, au scăzut cu 83%, iar averea fondatorului său, Alexander Abramov, s-a redus de la 13,4 miliarde de dolari la 2,2 miliarde.

Alexei Mordaşov, acţionarul majoritar al celui mai mare producător rus de oţel, Severstal, şi-a văzut şi el averea redusă de la 21,2 miliarde la 5,3 miliarde de dolari. “Ar trebui să ne scoată pe toţi din topul Forbes”, spune Alexander Lebedev, pe care Forbes Rusia îl plasa în luna mai pe locul 39 în topul ruşilor cu bani.

Dar nu toţi bogaţii ruşi au fost la fel de ghinionişti. Mihail Prokhorov, de pildă, i-a vândut lui Oleg Deripaska cele 25% din acţiunile pe care le avea la Norilsk Nickel, în luna aprilie, înainte ca preţul nichelului să înceapă să scadă. Acele acţiuni s-au depreciat de la 13 miliarde de dolari, cât valorau atunci, la 3,38 miliarde de dolari, valoarea lor din 6 octombrie. 

image

Ar trebui să ne scoată pe toţi din topul Forbes

image


Alexander Lebedev
acţionar al companiei aeriene ruseşti Aeroflot

20

- miliarde de dolari este suma cu care s-a redus averea lui Roman Abramovici, după căderea bursei de la Moscova

Cea mai neagră săptămână pentru burse

Cotaţiile acţiunilor din întreaga lume au scăzut din nou ieri la minime-record pe fondul temerilor legate de adâncirea crizei creditelor, care ar putea scufunda economia globală în recesiune. Pentru indicele global MSCI, aceasta a fost cea mai neagră săptămână din ultimii 30 de ani, înregistrând o scădere de 19%. De la începutul acestui an, investiţiile cu capital de risc din întreaga lume s-au diminuat cu peste 25.000 miliarde de dolari.

Băncile centrale au fost forţate, săptămâna aceasta, să reducă dobânzile de referinţă într-o acţiune comună pentru a restabili încrederea investitorilor în sistemul financiar. Cu toate acestea, după o revenire uşoară, cotaţiile acţiunilor s-au prăbuşit din nou ieri. Indicele bursier Dow Jones a scăzut cu 7,4%, iar cel al bursei japoneze, cu 11%. Bursa de la Moscova a fost deschisă cu întârziere ieri, iar după două zile în care bursa a fost închisă, Indonezia a extins perioada de suspendare a tranzacţiilor.

Miniştrii de finanţe ai G7 s-au întâlnit ieri la Washington pentru a discuta posibile soluţii pentru a pune capăt crizei financiare mondiale. Ministrul de finanţe britanic, Alistair Darling, a sugerat ca statele din întreaga lume să garanteze creditarea interbancară. Oficialii G7 s-au reunit pentru prima dată de la agravarea crizei financiare şi extinderea ei virulentă dincolo de graniţele SUA. Scăderea indicilor bursieri a ieftinit petrolul până la cel mai mic nivel din ultimele 12 luni, de 77,29 dolari pe baril. 

BNR intervine pentru curs

Spre deosebire de leu, care, ajutat de intervenţia BNR, a reuşit să ia o gură de oxigen, cotaţiile de la BVB s-au prăbuşit în ton cu bursele externe.

Intervenţia directă a băncii centrale pe piaţa valutară a resuscitat moneda naţională. Astfel, leul s-a apreciat ieri cu 5,59 de bani în raport cu euro, până la 3,7690 lei/euro, potrivit referinţei anunţate de Banca Naţională a României (BNR).

Scăderi dramatice pe piaţa de capital

Dacă în şedinţele anterioare dealerii au suspectat intervenţia indirectă a băncii centrale pe piaţa valutară, la jumătatea sesiunii de tranzacţionare de ieri, instituţia a intrat direct, prin vânzarea a aproximativ 40 de milioane de euro.

Deşi, potrivit băncii centrale, acţiunea a avut ca scop testarea funcţionării pieţei în contextul actual de volatilitate şi incertitudine, un efect imediat a fost cel de apreciere a leului. “Banca Naţională a injectat atât de multă valută pe piaţă încât la un moment dat nu mai exista cerere, fiind satisfăcute toate ordinele de cumpărare”, a spus un dealer.

Într-o şedinţă de tranzacţionare ce a durat doar 15 minute, cotaţiile titlurilor listate la BVB s-au prăbuşit din nou.

Prudenţă până la trecerea crizei

Panica s-a instaurat după ce mai multe pieţe de capital externe şi-au suspendat temporar activitatea, iar tendinţa generală a fost de scădere accentuată. Societăţile financiare de investiţii (SIF) au suferit cele mai dramatice corecţii ale zilei, înregistrând o pierdere de 14,85%. La nivelul pieţei, preţurile acţiunilor s-au ieftinit cu 8,88%. Un singur emitent a reuşit să închidă ziua pe creştere, acţiunile Teraplast (TRP) câştigând 14,29%.

Într-un apel către clasa politică şi liderii sindicali, preşedintele Traian Băsescu a cerut ieri „prudenţă şi responsabilitate” pentru ca efectul crizei internaţionale să fie diminuat la maximum.

El a apreciat că bursa acoperă 5% din economia românească, SIF-urile, iar economia are toate şansele să nu fie afectată de criză, câtă vreme nu se declanşează o isterie – o reacţie emoţională a băncilor şi a oamenilor care au depuneri în bănci.

„Efectul eventualei lipse de responsabilitate a Guvernului, Parlamentului şi a sindicatelor poate fi acela de a aduce criza la noi acasă”, a spus preşedintele. El a precizat că ar fi afectaţi în acest caz cei cu venituri mici, pensionari, funcţionari publici şi cei 530.000 de cetăţeni români care totalizează împrumuturi în bănci de 14 miliarde de euro.

Inflaţia, temperată în septembrie

Media anuală a scumpirilor - inflaţia - a coborât la 7,3% în septembrie, după ce preţurile de consum au crescut cu 0,4% faţă de august 2008, potrivit datelor comunicate ieri de Institutul Naţional de Statistică. Luna trecută, faţă de august, alimentele s-au scumpit cu 0,33%, preţurile mărfurilor alimentare au urcat cu 0,19%, iar la servicii, creşterea de 1,05% a depăşit semnificativ media generală.

Faţă de decembrie 2007, preţurile au crescut, în medie, cu 4,6%, în condiţiile în care alimentele s-au scumpit cu 3,5%, mărfurile nealimentare, cu aproape 6%, iar tarifele serviciilor au fost cu 3,6% mai mari. Banca Naţională se aşteaptă ca rata inflaţiei să ajungă la 6% la sfârşitul acestui an.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite