Criza aduce dascălii în şcoli

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În 2008 erau 11.824 de locuri titularizabile şi 8.632 de candidaţi. În 2009 sunt 13.266 de posturi şi 65.000 de înscrişi. În Gorj, pentru 16 posturi cu profil tehnic s-au înscris 221 de candidaţi, iar în Argeş, la acelaşi profil, pentru opt locuri şi-au depus dosarele 429 de persoane.

Spre deosebire de alţi ani, la înscrierile din 2009 pentru examenul de titularizare s-au prezentat şi candidaţi care provin din producţie, din fabricile care s-au închis, dar şi foşti dascăli plecaţi la muncă în străinătate, pe care criza i-a întors în ţară.

Citiţi şi:

Bacalaureat cu profesori apatici
Bani puţini pentru organizarea Bac-ului
„Invitaţie la şpagă”
adevarul.es Un adolescent român, şef de promoţie în Spania

Perspectiva de a fi angajat la stat, chiar şi pe o leafă mică, stabilitatea postului, numeroasele zile de concediu pe an şi posibilitatea de a mai face şi altceva pe lângă jobul de profesor i-a făcut pe mulţi să reconsidere oportunitatea unui astfel de examen.

În acest an, fiecare judeţ organizează titularizarea după o metodologie proprie. Mihaela Mihăilă are 27 de ani şi a terminat Facultatea de Limbi Străine a Universităţii din Bucureşti.

Anul acesta s-a înscris la examenul de titularizare pentru disciplina engleză. „Am mai dat examen şi în 2005, când am terminat facultatea, dar chiar dacă am luat 8,50 nu am fost titularizată. În schimb am fost redistribuită ca suplinitor şi am avut ore din septembrie 2005 până mai 2006”, povesteşte Mihaela.

Apoi, a ieşit din învăţământ şi a ales să lucreze în vânzări timp de doi ani pentru un salariu mult mai mare decât cel din învăţământ. „Acum vreau să fiu din nou profesoară. Ştiu că salariul este mic, dar timpul scurt pe care îl petrec la şcoală îmi permite să mai fac şi altceva”, declară Mihaela. Aceasta mai spune că salariile vehiculate pentru profesori prin legea salarizării unice sunt bune, numai că ea nu crede că legea se va aplica prea curând.

La Bucureşti, anul acesta, au fost scoase la concurs 1.085 de posturi titularizabile şi 5.618 posturi netitularizabile pentru care s-au înscris 4.800 de persoane.

„Avem 1.100 de catedre pentru educatoare, 100 pentru educaţie fizică şi sport, 60 pentru informatică şi alte 60 pentru învăţământul special. Concurenţa este mare. La geografie pentru patru locuri s-au înscris la concurs peste 200 de candidaţi”, a spus Marin Banu, inspector de imagine la Inspectoratul Şcolar al Municipiului  Bucureşti.

84 de candidaţi pentru nouă posturi la istorie

image

Unul dintre judeţele în care concurenţii se înghesuie să fie dascăli e Suceava. Virginel Iordache, inspectorul general adjunct, arată că cea mai mare concurenţă este la disciplina istorie. Pentru nouă posturi titularizabile s-au înscris 84 de candidaţi. „Concurenţă mare este şi la limba şi literatura română. Pentru 21 de posturi titularizabile şi 38 netitularizabile s-au înscris 224 de oameni”, a spus Virginel Iordache.

Râvnite sunt şi posturile de învăţători, unde pentru 38 de locuri titularizabile şi 79 de suplinitori s-au înscris 311 solicitanţi. În total, pentru cele 355 de posturi titularizabile şi 651 netitularizabile s-au înscris aproape 2.000 de candidaţi.

Inspectorul explică concurenţa acerbă prin faptul că: „În învăţământ nu se resimte atât de acut criza economică. Nu e un salariu foarte mare, dar e un loc de muncă mai sigur. Apreciez revenirea multor colegi, unii din străinătate, alţii de la alte locuri de muncă“, a spus inspectorul.

La Argeş, pentru 188 de posturi titularizabile concurează 2.614 candidaţi. Pentru cele 32 de locuri de educatoare s-au înscris 400 de concurenţi, iar pentru cele opt locuri la disciplinele tehnice concurează 429 de candidaţi. „Va fi un examen greu, pentru că, anul acesta, pentru prima dată, s-a schimbat metodologia de organizare.

Acţiunea a început demult, avem comisiile de monitorizare şi de organizare a examenelor deja stabilite. De asemenea, vom decide cu 48 de ore înainte de examen comisia de stabilire a subiectelor şi a baremelor de corectare”, a declarat inspectorul şcolar general Niculai Negoiţă.

În luna august se va face redistribuirea celor care nu au prins loc la titularizare şi pot ocupa un loc de suplinitor. Pentru aceştia sunt disponibile 23.390 de norme didactice complete şi incomplete în 2009.

Peste 300 de catedre întregi în Ilfov

image

Numărul catedrelor titularizabile în judeţul Ilfov este în acest an de 368, pentru care s-au înscris 568 de candidaţi. „Am rămas descoperiţi mai ales la posturile de învăţători, educatori, profesori de română şi de engleză”, a declarat prof. Rada Dumitru, inspector de imagine la Inspectoratul Şcolar Judeţean Ilfov.

Pentru cele 71 de catedre de învăţători s-au înscris 72 de concurenţi, pentru 117 posturi libere de educatori sunt 73 de candidaţi. La limba română s-au înscris 41 de candidaţi pentru 20 de locuri, iar la engleză 37 de candidaţi pentru 29 de locuri.

Concurenţa este mai mare la istorie, unde pentru şase locuri s-au înscris 35 de candidaţi, şi la mecanică, unde pentru un singur post liber şi-au depus dosarele 12 candidaţi. „În acest an, concursul se va desfăşura după o nouă metodologie. Examenul va fi organizat la nivel de judeţ şi va da posibilitatea candidatului să opteze pentru mai multe posturi”, a explicat prof. Rada Dumitru.

169 de posturi şi 1.566 de candidaţi în Gorj

Concurenţa pentru un post la titularizare este acerbă în acest an în judeţul Gorj. „La educaţie fizică s-au înscris 182 de candidaţi pentru cinci posturi, la specialităţile tehnice sunt 221 de cereri pentru 16 posturi, iar la religie sunt 100 de candidaţi şi 22 de posturi”, ne-a spus inspectorul şcolar general, prof. Nicolae Mergea. În tot judeţul sunt scoase la concurs 169 de posturi titularizabile pentru care s-au înscris 1.566 de candidaţi, 59 de catedre fiind în mediul urban şi 110 în mediul rural.

„S-au înscris mulţi candidaţi care provin din producţie, de la fabricile care s-au închis. Aşa se explică concurenţa foarte mare de la specialităţile tehnice”, a spus prof. Mergea. Pentru un post de profesor de sport s-au înscris 30 de candidaţi. Numărul posturilor netitularizabile la nivelul judeţului este de 905, pentru care concurează 1.871 de candidaţi.

image

„Învăţământul este un loc de muncă stabil“



Sociologii explică avântul oamenilor spre educaţie prin faptul că în prezent pe piaţa muncii este degringoladă totală. „Sunt domenii unde salariile au scăzut. În plus, legea salarizării unice a indus în mentalul colectiv ideea că învăţământul reprezintă o zonă sigură, în care salariul ar putea fi relativ ridicat”, consideră sociologul Hanibal Dumitraşcu. Acesta mai declară că nu e vorba de respect nici pentru sistemul de învăţământ şi nici faţă de profesia de dascăl. „Aceste aşteptări ale oamenilor pot fi curmate de la o perioadă la alta”, mai spune Dumitraşcu.

Autorităţile din domeniul educaţiei susţin că aceasta rămâne atractivă chiar şi dacă salariile sunt mici. Pe fondul crizei economice se întorc în sistem oameni care în anii trecuţi ieşiseră din învăţământ. ”Este normal să fie concurenţă, pentru că orice post se ocupă în urma unui concurs. A fost creată o mare aşteptare prin legea salarizării unitare, unde educaţia era plasată în vârful ierarhiei. În condiţiile astea învăţământul devenea tentant”, arată Constantin Ciosu, preşedintele Federaţiei Naţionale a Educaţiei.

Aurel Cornea, liderul de sindicat de la Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, arată că la concursul de titularizare nu vin numai dascăli. „Sunt o serie de specialişti care au lucrat în diverse domenii şi care acum sunt în şomaj. Sunt convins însă că aceştia nu vor rămâne în sistem. După ce va trece criza ei vor fi primii care vor pleca”, a spus Aurel
Cornea.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite