Criza atinge construcţiile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 70.000 de angajaţi în domeniul construcţiilor vor rămâne fără locuri de muncă până la începutul lunii ianuarie. Alţi 35.000 de muncitori ar putea fi disponibilizaţi în primele luni

Peste 70.000 de angajaţi în domeniul construcţiilor vor rămâne fără locuri de muncă până la începutul lunii ianuarie. Alţi 35.000 de muncitori ar putea fi disponibilizaţi în primele luni ale anului 2009, urmând să primească 75% din salariu din ianuarie până în martie.
Aceasta este previziunea preşedintelui

Asociaţiei Române a Antreprenorilor din Construcţii (ARACO), Laurenţiu Plosceanu, care mai preconizează că salariile în construcţii vor creşte anul viitor doar cu 10 la sută şi nu cu 20 la sută cât era prevăzut. “Cel puţin 32% din firmele de construcţii care activează pe piaţa imobiliarelor sunt afectate grav de criza financiară care a atins economia românească, iar numărul acestora ar putea să crească în 2009 dacă nu se vor găsi soluţii pentru atragerea fondurilor europene destinate infrastructurii şi bani pentru finanţarea acestora”, a mai spus Plosceanu.

Mai mult, şeful ARACO susţine că în urma revenirii în ţară a unui număr mare de români din Spania şi din Italia se va trece, în cel mult o jumătate de an, de la o criză de personal în construcţii la o scădere a presiunii pe salarii. Dar în acest context există totuşi şi o parte bună a crizei, cea a creşterii calităţii şi a productivităţii date de experienţa românilor care au lucrat în alte state.

Liderii principalelor confederaţii sindicale din ţara noastră anticipează o dublare a numărului de şomeri în 2009, adică 1,2 milioane de oameni vor rămâne fără loc de muncă.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite