Cristian Preda: Geoană şi Iliescu, adversarii revizuirii Constituţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consilierul prezidenţial Cristian Preda a declarat astăzi, în cadrul unei dezbateri publice privind modificarea Legii fundamentale, că demersul de revizuire a Constituţiei va avea adversari numeroşi.

"Mircea Geoană, chiar la discuţia de la Cotroceni, a sugerat nevoia nu a unei revizuiri, ci a unei refondări. Este calea cea mai simplă de a bloca revizuirea, a spune că nu-i pentru momentul acesta. Aici, Mircea Geoană este de acord cu aparent adversarul său din partid Ion Iliescu", a spus consilierul prezidenţial, citat de Agerpres.

În opinia lui Preda, "ceilalţi adversari sunt, bineînţeles, parlamentarii, cu atât mai mult cu cât este posibil ca în dezbateri să intervină chestiunea renunţării la bicameralism. Parlamentarii nu vor fi încântaţi de această chestiune".

"Adversari ai revizuirii vor fi cu siguranţă baronii locali, pentru că această schimbare va cuprinde cu necesitate reamenajarea teritoriului. Baronii locali sunt produsul acestui tip de politică desfăşurat după reguli confuze. Aceştia, când se va pune problema reamenajării teritoriului, vor fi cu siguranţă adversari", a mai susţinut consilierul prezidenţial.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite