Creditul pentru casă pierde teren

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oamenii se tem să nu rămână fără serviciu din cauza crizei financiare şi să nu mai poată să-şi achite ratele.

Botoşănenii nu mai apelează la creditele ipotecare şi imobiliare din cauza nesiguranţei locului de muncă. Faptul că de la începutul anului numărul creditelor acordate persoanelor fizice s-a diminuat considerabil a creat un blocaj pe piaţa imobiliară din municipiul Botoşani. „Chiar dacă băncile ar acorda credite cu dobânzi mici şi cu facilităţi, tot nu fac credit în această perioadă. Nu ştiu dacă peste o lună voi mai avea serviciu şi nu pot să risc şi să-mi pierd casa”, ne-a spus Vasile Balan, muncitor. Băncile acordă în continuare credite atât agenţilor economici, cât şi persoanelor fizice, dar oficialii instituţiilor bancare spun că solicitările sunt din ce în ce mai puţine. „Condiţiile de creditare nu s-au schimbat foarte mult faţă de anul trecut. Problema este că există o reţinere a persoanelor care până acum câteva luni doreau un credit. Mulţi se gândesc că pot să îşi piardă locul de muncă şi nu mai au cu ce să plătească ratele”, a declarat Dan Alupoaie, directorul BRD Botoşani. Pentru acordarea creditului, multe bănci solicită un avans cuprins între 15 şi 25% din valoarea imobilului care urmează a fi cumpărat, iar clienţii nu dispun de aceşti bani. Credite cu avans şi garanţii „În general, la creditele imobiliare şi ipotecare solicităm un avans care diferă în funcţie de client. Acest avans ajunge la 15-20% din valoarea imobilului sau a terenului pe care doreşte să-l achiziţioneze. Totul depinde de locul unde lucrează clientul, dacă mai are sau nu credite şi perioada de creditare. Gradul de îndatorare poate ajunge la 50-60%”, a explicat Dan Vasiliu, directorul Băncii Transilvania Botoşani.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite