„Craterele“ din asfalt sunt cârpite cu pavele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Craterele“ din asfalt sunt cârpite cu pavele
„Craterele“ din asfalt sunt cârpite cu pavele

Până la desemnarea unei firme specializate, care să asfalteze cores-punzător drumurile municipiului, edilii au decis să acopere gropile cu pavele.

Lucrările de acoperire cu pavele a gropilor din asfalt au ajuns şi în centrul municipiului Suceava. Muncitorii de la Serviciul de Administrare a Străzilor (SAS) din cadul Primăriei Suceava lucrează din luna noiembrie a anului trecut la reducerea disconfortului provocat şoferilor de „craterele“ aflate pe străzile municipiului.


Asfaltările, amânate din cauza frigului


„Deoarece sezonul rece nu a permis reparaţia prin asfaltare, a fost abordată această variantă. Până acum au fost montate pavele pe aproape 700 metri pătraţi de gropi. Metrul pătrat costă 25 lei, dar la asfaltări, pavelele vor fi scoase şi refolosite”, a declarat Ştefan Vasincu, şeful Serviciului de Administrare a Străzilor.


Cu ajutorul unei freze, adică un fierăstrău circular, muncitorii decupează porţiunile din asfalt care au fost afectate şi în spaţiul astfel creat montează pavele de 8 centimetri, speciale pentru trafic intens.  „Eu fac asta din februarie şi treaba merge strună. Nu incomodăm traficul, lăsăm curat în urmă şi lucrarea rezistă”, a declarat unul din cei trei muncitori ai echipei care executau reparaţii în zona centrală a oraşului.   „Soluţia este una temporară, până se va aproba bugetul nostru. Apoi vom publica anunţurile pentru licitaţia în urma căreia va fi desemnată o firmă care să asfalteze. Cred că asta se va întâmpla pe la jumătatea lunii mai”, a declarat Ştefan Vasincu, şeful SAS. Munca durează maximum o oră şi jumătate la o groapă mică şi până la zece ore pentru una foarte mare. „În medie, noi trei facem cam cinci, şase metri pătraţi pe zi. Depinde de groapă. Cea mai mare a fost de peste opt metri pătraţi”, a declarat Gheorghe Apăvăloaie, muncitor.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite