Craiova a uitat să stingă lumina la Ora Pământului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de elevi,studenţi şi profesori au aşteptat aseară, în zadar, întunericul

Peste 400 de elevi şi profesori de la Colegiile „Carol I”, Elena Cuza”, “Fraţii Buzeşti”, Grupul Şcolar “Beethoven”, studenţi şi dascăli ai Facultăţii de Fizică au votat aseară Pământul. Înarmaţi cu lanterne, iar unii echipaţi chiar cu veste reflectorizante, participanţii au sperat ca la 20.30 să se facă întuneric, la fel ca în alte 2.000 de oraşe din 84 de ţări ale lumii. N-a fost aşa. Centrul Craiovei a fost iluminat şi la Ora Pământului. “Cum totul pleacă de la educaţie, acum totul ar fi trebuit să plece de la o sursă, de la care să fi fost oprit curentul”, a încercat să explice fenomenul de seara trecută, în contextul Băniei, elevul Alexandru Marcu.
Profesorul de fizică Liviu Ionescu, de la Colegiul „Carol I”, iniţiatorul acţiunii, le-a mulţumit tinerilor pentru receptivitate şi pentru reacţie imediată la apelul său, lansat cu mai puţin de trei zile înaintea marşului. “Aceşti copii sunt nemaipomeniţi. Din păcate, în rest întâlneşti o indiferenţă şi o delăsare îngrijorătoare. O planetă întreagă a reuşit să respecte Ora Pământului, mai puţin noi. Totuşi, graţie tinerilor, Craiova intră astăzi pe harta lumii”, mărturisea dascălul.

Şi microbiştii au ales aseară să fie ecologişti

Lui Teodor Duduială, profesor de tehnologia meseriei la Grupul Şcolar “Beethoven”, îi place fotbalul, dar a dat meciul România - Serbia pe marşul pentru sănătatea planetei. La fel s-a întâmplat şi cu elevul buzeştean Liviu Vasiloiu, care spera ca ţara noastră să-i bată pe sârbi cu 2-0. Luat pe sus de prietenii din „Cuza” şi „Carol” s-a alăturat şi el celor îngrijoraţi de viitorul Planetei. Din rândurile marşului, un alt elev, Bogdan Cercelaru, a lansat mesajul „Salvaţi pământul!”. Lui oricum nu-i place fotbalul. În schimb, îi pasă de mediul în care trăieşte.

„Este important să facem educaţie pentru mediu”


Decanul Facultăţii de Fizică a avertizat că dacă nu suntem mai atenţi cu noxele produse de maşini, la poluarea provocată de haldele de la Işalniţa sau de Combinatul Chimic, vom avea de suferit din ce în ce mai mult. „Este foarte important ca inclusiv în România să facem educaţie pentru protejarea mediului înconjurător”, a concluzionat profesorul Radu Constantinescu.  Pe un panou uriaş, în faţa Universităţii, s-au proiectat filme despre starea planetei şi eforturile făcute de ecologişti pentru a împiedica distrugerea ei. „Craiovenilor trebuie să le rămână în minte un lucru bine definit, că natura trebuie preţuită, oricare ar fi costurile”, a declarat preşedintele Asociaţiei Studenţilor de la Fizică.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite