Craiova, în pană de curent

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Locuitorii din centrul Băniei au parte zilnic de întreruperi de electricitate fie din cauza lucrărilor de modernizare, fie a avariilor. Clienţii furnizorului de energie se plâng de facturi mari şi servicii proaste. CEZ Oltenia a anunţat că taie curentul în această săptămână câte opt ore pe zi, pe opt străzi din oraş.

Sute de craioveni rămân aproape zilnic fără energie electrică fie din pricina avariilor din reţelele CEZ, fie a lucrărilor la punctele de transformare. Cele mai afectate cartiere au fost, până acum, cele mărginaşe. De mai bine de o săptămână însă nici în centrul oraşului nu se mai termină problemele.

Oamenii se plâng că de cele mai multe ori lucrările de întreţinere şi de modernizare îi iau prin surprindere, deşi ar trebui anunţate cu minimum 24 de ore înainte de execuţie.

12 ore în beznă

Marţi, sute de craioveni, zeci de firme şi instituţii publice, au rămas în beznă. Oamenii s-au trezit dis-de-dimineaţă fără lumină în locuinţe. Au aflat de lucrări în timp ce ieşeau din case, văzând angajaţii care lucrau la un transformator. „Toată ziua a fost întrerupt curentul. Nu este posibil aşa ceva“, ne-a declarat Alin Geamanu, locatar în blocul T1, de pe strada Romul.

Timpul a fost suficient să se dezgheţe frigiderele şi să se facă frig în casă. „Am stat 12 ore fără curent. Tot timpul sunt întreruperi din acestea. Nu mai ştim ce să facem. Avem şi noi copii mici, nu avem nici apă caldă şi nici căldură”, a spus Mihai Stancu, locatar în blocul T2.

Printre veteranii penelor de curent se numără cei cu magazine deschise pe Calea Unirii din Craiova. „Au zis că penele astea de curent or să dispară atunci când lucrările la reţeaua de alimentare cu energie electrică o să se încheie.  S-au terminat şi lucrările, dar noi tot cu casele în beznă stăm.

Eu am şi un magazin. Vin clienţii, le spun că nu am curent şi pleacă. Aşa se duc banii! Am pierderi de zeci de milioane, nu fac altceva decât să păzesc magazinul”, a spus Mircea Căpitănescu, care locuieşte în zonă.

Răspunsul CEZ: lucrări complexe

Reprezentanţii CEZ Craiova nu au putut fi contactaţi pentru a explica situaţia creată. Potrivit dispeceratului întreruperile de energie electrică din centrul Craiovei s-au prelungit „din cauza complexităţii lucrării“.

CEZ Distribuţie a mai anunţat că, până pe 17 noiembrie, între orele 8.00 şi 16.00 se va sista furnizarea energiei pe străzile Ecaterina Teodoroiu, Bucovăţ, Câmpia Islaz, Petuniilor, Alexandru cel Bun, Henri Barbusse, Pictor Iscovescu şi Transilvaniei. 

Avarii sau reparaţii?

Vinerea trecută, toată zona din jurul Stadionului „Ion Oblemenco“ a rămas în beznă din cauza unei intervenţii la punctul de transformare de pe strada Petuniilor.

Reprezentanţii CEZ au declarat că a avut loc o avarie la reţea. La aceeaşi întrebare, muncitorii de la transformatorul de pe strada Petuniilor au răspuns vineri seară că au întrerupt tensiunea pentru toate străzile din cauza lucrării pe care o efectuau şi că la ora 18.00 va fi repornit sistemul.  Vechimea reţelelor este des invocată ca motiv de avarie.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite