Scorniceştiul se zbate în sărăcie şi anonimat

Strada principală din Scorniceşti a fost împodobită cu instalaţii vechi de ani de zile

Localitatea natală a dictatorului Nicolae Ceauşescu a fost lăsată în paragină. În 20 de ani nu s-au făcut investiţii, iar ultimele două fabrici se închid. Blocurile vechi, străzile cârpite şi trotuarele ciuruite ale celui care a fost odată cel mai răsfăţat oraş din ţară îl fac să semene acum mai degrabă cu un sătuc muncitoresc.

Pentru locuitorii din Scorniceşti, timpul pare că s-a oprit la 17 mai 1989, ziua în care comuna Scorniceşti a fost declarată oraş. Acum, încă de la intrare îţi fură privirea clădiri părăsite de-o parte şi de alta a singurei fâşii de asfalt care taie Scorniceştiul. Sunt fostele CAP-uri, care pe vremuri erau mândria oraşului.

Gunoaiele de lângă stadion concurează cu tomberoanele arhipline de lângă blocuri. Pe Bulevardul Muncii, strada principală a oraşului, nu vezi ţipenie de om, de parcă toţi s-au închis în blocurile cenuşii ce dau impresia de oraş minier.

Economia oraşului e la pământ

Nu departe de intrarea în oraş, un grup de oameni discută gălăgios. „Vor să nea dea afară pe toţi, vor să ne ia pâinea de la gură", spune Ion Dragomir, unul dintre angajaţii singurei societăţi de dinainte de Revoluţie care nu s-a închis. Ultimii 200 de salariaţi de la Pulsor SA, unde în anii '80 munceau peste 2.000 de oameni, vor fi disponibilizaţi până-n Crăciun. „Am acceptat în ultimii ani să lucrăm pe 75% din salarii, iar acum ne dau pe toţi afară. Vor să vândă fabrica la fier vechi", spune Anastase Roşoga, unul dintre angajaţi.

Cealaltă sursă de venit a locuitorilor din Scorniceşti este fabrica de confecţii. Dar şi aici situaţia e catastrofală. Au mai rămas aproape 200 de salariaţi, care primesc lefuri mici. „Cum să trăieşti cu 400 de lei pe lună? Nevastă-mea şi-a dat demisia şi a plecat în Italia, pentru că nu se alegea cu nimic. E bătaie de joc!", continuă Ion Dragomir să-şi verse amarul.

Locuitorii sunt nostalgici

Pe partea dreaptă a bulevardului Muncii, în apropierea casei dictatorului, locuieşte Nicolae Marin (74 de ani). „Tata îi cunoştea bine familia. Ştiu că venea tatăl lui la noi în curte pentru că aveam o râşniţă de făcut făină. Erau mulţi şi săraci rău de tot. Râşneau la noi făină, să le dea să mănânce", îşi aminteşte bătrânul. El mai spune că mama lui Ceauşescu, atunci când pleca la muncă, îl ducea pe Nicolae la vecina de peste drum, Ioana Bădescu. După mulţi ani, fostul preşedinte s-a dus la ea la poartă şi a întrebat-o: „Nu mă mai cunoşti, tanti Ioano?". „E! Cum să nu, n-ai supt la pieptul meu?", a răspuns femeia. Bătrânul spune că dictatorul venea rar, dar nu uita niciodată să întrebe de ea.

Pe strada mare din Scorniceşti, doi copii se întorc de la şcoală. Au auzit şi ei câte ceva despre vecinul lor. „Ne-a spus mami că Ceauşescu a fost un om bun, dar l-au ucis ticăloşii de democraţi", spune Ionuţ, un puştan de vreo zece ani. Locuitorii sunt nostalgici după vremurile bune, când oraşul avea seră, complex de găini şi de porci, abatoare, fabrică de brânză, de bere, nutrii şi oi. Scorniceştiul de azi este însă în plină decădere.

Nepotul îi face statuie lui Ceauşescu

Emil Bărbulescu se zbate de ceva timp să-i facă o statuie dictatorului. Opera este realizată de un sculptor francez de origine română care nu i-a permis să-i dezvăluie numele. Acum aşteaptă ca Ministerul Culturii să aprobe amplasamentul monumentului. Bărbulescu crede că ar trebui să dezvelească statuia la 26 ianuarie, ziua de naştere a lui Nicolae Ceauşescu.

Averea lui Ceauşescu: două odăiţe şi un hol

Ceauşescu, în vizită la casa părintească, în anul 1978   Foto: Agerpres

Moşia părintească a dictatorului e formată dintr-o căsuţă modestă. De peste gard, o bătrână strigă cât o ţine gura: „Ce, mă, venirăţi să furaţi? Nu v-aţi săturat. Aţi luat tot, i-aţi luat şi chiloţii, acum ce mai vreţi?".

Aflăm de la Gheorghe Cocoşilă, şeful pazei militarizate de dinainte de '89, care-i motivul supărării fe­meii. „La Revoluţie au tăbărât în casă şi au devastat-o. I-au furat doamnei Bărbulescu până şi chiloţii", ne lămureşte bătrânul.

Interiorul casei arată mai degrabă a bordei. Cele două cămăruţe, încadrate de un hol care ţine loc şi de bucătărie, încă mai păstrează mirosul de pământ de acum opt decenii. Într-una dintre odăi, pe o masă mică, tronează bustul mamei lui Nicolae Ceauşescu şi lada în care familia îşi ţinea puţinele haine.

În cealaltă, pe un perete, atârnă două tablouri cu părinţii şi bunicii fostului preşedinte, încadrate de câteva cămăşi populare şi o imagine ce aminteşte de momentul arestării lui Ceauşescu, în decembrie 1989. În aceeaşi curte locuieşte nepotul lui Ceauşescu, Emil Bărbulescu, cel care vrea să-i ridice dictatorului o statuie.