Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

„Let’s do it, Romania!“, operaţiune fără mănuşi

21 septembrie 2010, 20:21 |  Autor: Bogdan Marica | 

Cuvinte cheie: proiect, romania, dolj, catalin zamfir,

Reprezentanţii primăriilor din Dolj s-au înghesuit să ia câte 50 de saci

Reprezentanţii primăriilor din Dolj s-au înghesuit să ia câte 50 de saci

 

Coordonatorii locali ai celui mai mare proiect de ecologizare din România se tem că vor rata sâmbătă startul în judeţul Dolj. Cătălin Zamfir, responsabil cu implementarea proiectului, regretă că nu are echipament pentru cei 7.000 de voluntari.

„În acest moment avem peste 3.900 de voluntari şi peste 3.000 de elevi", spune el.

Dacă iniţial se temeau că nu vor avea destui voluntari, acum se gândesc cum să facă rost de saci şi mănuşi pentru toţi.

„Avem numai 10.000 de saci şi vreo 3.000 de perechi de mănuşi, în condiţiile în care fiecare voluntar va umple între trei şi cinci saci. Mai avem nevoie de cel puţin 25.000 de saci şi vreo 4.000 de perechi de mănuşi", explică tânărul. Speranţa sa sunt sponsorizările, dar acestea întârzie să apară.

Zeci de reprezentanţi ai primăriilor au venit ieri dimineaţă la Prefectura Dolj ca să ridice sacii şi mănuşile necesare la strângerea gunoaielor.

„Ar trebui să le dăm câte 300 de saci, dar nu avem decât câte 50 pentru fiecare localitate. Ar putea şi primăriile să facă un mic efort. 200 de saci costă 110 lei", explică Zamfir. 

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    FOTO/VIDEO Craiova: Let’s do it Romania, fără saci, mănuşi şi apă

    Coordonatorii celui mai mare proiect de ecologizare din România se tem că vor rata în Dolj star ...

    Let’s Do It România: Estimăm între 5.000 şi 10.000 de voluntari doljeni pentru marea curăţenie

    Echipa care coordonează proiectul „Let’s Do It Romania” pentru judeţul Dolj, cel mai amplu proi ...

    Mărinică Dincă: „Ordinea candidaţilor la primăria Băniei e: Solomon, Dincă şi Sas“

    La etajul I din aceeaşi clădire a Primăriei Craiova am discutat cu viceprimarul cu atribuţii de ...


    Adevarul on Facebook

    Cine ne reprezintă: Băsescu sau Ponta?

    Sabin Orcan

    Dl Ponta, mai tânăr, o fi uitat pesemne că legiuitorii noştri s-au inspirat din modelul francez atunci când au scris Constituţia.

    „Bătălia“ pentru Iaşi

    Liviu Antonesei

    La Iaşi, la epuizarea unei treimi din campania electorală, aceasta pare să nu fi început încă.

    Cu legea pe Constituţie călcând

    Grigore Cartianu

    Ajunse anticipat în şaua guvernării, PSD şi PNL consideră că-şi pot permite orice, fără teamă şi fără de ruşine.

    Cerşetori fără poveste

    George Radulescu

    Sloganurile ieftine, zâmbetele false şi degetele arătătoare, îndreptate flasc spre privitori, ar trebui să arate determinarea candidatului la primărie „de a face treabă".

    O calamitate: uninominalul „pur“

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleaşi probleme.

    VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": filmul, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă istoria

    „Istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsurile oferite în documentar au provocat o veritabilă frenezie: peste 360.000 de vizualizări, aproape 800 de comentarii.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole