Interlopi reţinuţi pentru clonare de carduri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mascaţii au descins ieri la un restaurant din centrul Craiovei, proprietatea lui Marius Voinea, zis şi Creţu, membru marcant al grupării Frăţia.

Oamenii legii  au ridicat mai multe probe legate de o reţea de clonare de carduri şi falsificare de obiecte electronice. Şase dintre membrii reţelei au fost prezentaţi aseară la Tribunalul Dolj cu propunerea de arestare preventivă. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, ei riscă până la 15 ani de închisoare.

„Trei persoane au fost prinse pe aeroportul din Băneasa în timp ce încercau să plece din ţară, iar alte două în Craiova. Marius Voinea este singurul care a reuşit să fugă, însă în scurt timp şi acesta va fi prins", a spus Adrian Glugă, procuror şef DIICOT Craiova.

Bărbaţii reţinuţi ieri erau filaţi de aproximativ un an şi acţionau în Italia. Valoarea prejudiciului nu a fost încă stabilită. Procurorii au precizat că unul dintre membrii reţelei, cunoscut sub numele de Sfeclă, a colaborat cu Iustin Covei, fiul judecătorului Marin Covei, arestat în toamna trecută pentru clonare de carduri. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite