Cei mai frumoşi pui de oltean

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daria Caia a devenit  ieri Mini Miss Craiova
Daria Caia a devenit ieri Mini Miss Craiova

Lacrimile de bucurie au curs pe obrajii micuţilor care au urcat pe podiumul competiţiei de frumuseţe şi talent. Peste 20 de copii, cu vârste cuprinse între 4 şi 12 ani, au defilat pe scena Casei Studenţilor, au dansat şi au cântat, în concursul de „Mini Miss şi Mini Mister Craiova“.

Zarvă mare ieri, în culisele şi pe scena Casei Studenţilor din Bănie. Copii, mai mici, mai mari, însoţiţi de câte o galerie din componenţa căreia n-au lipsit bunicii, părinţii, unchii, mătuşile şi prietenii, ardeau de nerăbdare să arate tuturor cât de isteţi, de frumoşi, de talentaţi, de haioşi sau chiar cât de serioşi sunt ei.

Pregătiţi aşa cum o cere o competiţie cu ştaif, micuţii şi-au frecat o vreme mânuţele transpirate de emoţii, dar le-au dat uitării imediat ce prezentatoarea Melinda Matei a strigat cu forţă în microfon startul concursului.

Cu lecţiile făcute

Primii încercaţi au fost concurenţii de la „Mini Miss şi Mini Mister Craiova". S-au prezentat unul câte unul, iar, printre rânduri, ca să se ştie că au venit cu lecţiile făcute, au strecurat rime alese să-i definească şi mai bine. Andrei Iovan, un băieţel de nici 6 ani, preşcolar „cu fire de artist, dar şi ecologist", aşa cum a precizat că este, a pus punctul pe „i": „Eu, oltean din Bănie, visez o Eco-Românie."

Copilul se vede preşedintele ţării care le va da oamenilor mari mulţi bani, ca să le cumpere celor mici tot ce ei îşi doresc.Cu timiditate, Daria Caia i-a privit pe spectatori, atenţionându-i: „Observaţi, sunt foarte şic!", iar Alexandru Dragomir le-a lăsat tuturor de-nţeles că s-a născut „pentru a deveni vedetă".

Concurs cu miză

Micuţa Isabelle Girard a defilat în costum de Halloween

După autoprezentare, probă obligatorie, tensiunea s-a mutat în culise, unde zburau care încotro hăinuţe, mâinile mămicilor dând zor să-şi pună la punct copiii pentru etalarea ţinutelor casual, de seară şi de carnaval.

„Stai pe loc, ridică mâinile, nu te mai mişca, se strâmbă rochia", se auzea din toate colţurile cabinei unde se schimbau parcă la un semn micuţii s-o zbughească înapoi pe scenă, că doar erau la un concurs cu miză. Căci cine a urcat pe primele locuri va merge mai departe, la o competiţie şi mai mare, „Oltenia Kids Fashion".

Băieţeii, mai puţini decât fetiţele, s-au dovedit mai paşnici. Cel care nu lăsa vreo clipă să se înţeleagă că ar avea vreun motiv de stres era chiar cel mai mic dintre concurenţi, Andreas Matei, prichindel trecut un pic de 3 anişori. Au defilat, au dansat, au cântat fiecare la ce s-a priceput, au trecut şi prin testul creativităţii, impus de proba de publicitate, şi a venit clipa cea mare, cea a premierii.

În colţul din dreapta al scenei, o fetiţă plăpândă ţinea mânuţele împreunate şi se ruga să ia şi ea un premiu. Rugăciunea i-a fost ascultată, căci Daria Caia a luat titlul de Mini Miss Craiova 2010. De fericire şi de emoţie, au început să-i curgă şiroaie de lacrimi pe obrăjori.

În schimb, cavalerii Andrei Iovan şi Codruţ Ciobanu au primit bărbăteşte vestea că juriul le-a acordat titlul de Mini Mister Craiova 2010. Diana Neagoie, Tamara Găgeatu şi Sorina Păun au obţinut premiul Silver Topmodel. Patricia Nicolae şi Isabelle Girard sunt de ieri „Mini Fotomodel Craiova 2010".

„La aceste concursuri sunt selectaţi copiii care au un talent artistic, care au cunoştinţe în domeniul modellingului, dar şi copiii dezinvolţi", spune Dana Neagoie, reprezentat Club Arti, organizatorul concursului.

"La aceste concursuri sunt selectaţi să participe copiii care au un talent artistic, care au cunoştinţe de modelling."
Dana Neagoie
oragnizator

Micuţa Isabelle Girard a defilat  în costum  de Halloween
Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite