Satul bărbaţilor care se mărită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexe şi Maria Drăgan, una dintre numeroasele  familii în care bărbatul a preluat numele soţiei
Alexe şi Maria Drăgan, una dintre numeroasele familii în care bărbatul a preluat numele soţiei

De 30 de ani, ţiganii de la Belin Vale preiau numele soţiilor pentru că pe toţi îi chema Lingurar sau Boroş şi se încurcau între ei. „Eu am fost pe nume Lingurar Bucur Alexe, dar m-am măritat. Mi-am schimbat numele după soţie. Am devenit Drăgan Alexe“, povesteşte reprezentantul rromilor din Belin Vale.

Rromii din satul Belin Vale, judeţul Covasna, păstrează, de mai bine de 30 de ani, un obicei unic. Bărbaţii de aici nu-şi mai fac griji dacă în casă le cântă găina sau cocoşul şi... se mărită. Adică, la căsătorie preiau numele soţiilor.

Meşteri în fabricarea lingurilor de lemn, pe majoritate îi chema Lingurar şi au ajuns să se încurce între ei şi să nu mai dea unul de altul.

„Majoritatea erau Lingurar. Nu puteai să-i deosebeşti. Eu am fost pe nume de Lingurar Bucur Alexe, dar m-am măritat, fiindcă mi-am iubit mult soţia mi-am schimbat şi numele. Am luat numele soţiei, am devenit Drăgan Alexe", povesteşte reprezentantul rromilor din Belin Vale.

Alexe Drăgan, fost Lingurar, spune că şi autorităţile au avut probleme din cauza numelor. „Dacă venea cineva de la Primărie sau de la autorităţile locale căuta zile întregi pe Lingurar, dar nu era de găsit. Acum majoritatea bărbaţilor se mărită", afirmă ţiganul. Soţia lui, Maria, este bucuroasă că bărbatul îi poată numele: „E foarte bine aşa. Ne simţim bine, ne împăcăm".

Şi cei care pe care îi chemau Boroş au renunţat la nume. „La noi în sat erau mulţi Boroş, cum mă chema şi pe mine. Dacă venea o scrisoare, ne încurcam de multe ori. Soţia era Florea şi cum am căzut amândoi de acord ca să rămân Florea, am renunţat la Boroş. Dar asta nu înseamnă că nevasta e cocoşul. Tot bărbatul cântă în casă", spune Viorel Florea, fost Boroş.

Se ştiu după porecle

Rromii de aici se cunosc mai bine după porecle. „De exemplu, dacă merge cineva prin comună şi întreabă de Drăgan Alexe, mulţi nu ştiu, dar dacă întreabă de «Ieduţu» imediat se ştie că eu sunt. Şi copiii, la şcoală, îşi pun porecle", mai spune Alexe Drăgan.

Ca nivel de integrare, Belin Vale este cea mai avansată dintre comunităţile de romi din judeţ. În comună trăiesc 1.600 de persoane, iar majoritatea au case aranjate şi dichisite, lucrează în construcţii şi se îngrijesc de gospodării. Iar Primăria editează special pentru pentru sat o revistă lunară, în care se găsesc informaţiile necesare pentru ei.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite